Un munte de dovezi în procesul valetului papal
01.10.2012, Vatican (Catholica) - Procesul fostului valet al Papei Benedict al XVI-lea a început sâmbătă dimineaţa, Paolo Gabriele, de 46 de ani, fiind acuzat de furtul unor documente confidenţiale ale Vaticanului. Gabriele nu a formulat cereri şi a rămas tăcut de-a lungul sesiunii în care a apărut în faţa a trei judecători ai Vaticanului. Îmbrăcat într-un costum gri, martorii spun că comportamentul lui Gabriele a variat de la tensionat la jovial.
Audierea a durat peste două ore, după care a fost anunţată următoarea sesiune pe 2 octombrie. Procesul ar putea să dureze puţin, poate patru sesiuni. În mod obişnuit, tribunalul Vaticanului are cam 30 de cazuri pe an, majoritatea incluzând delicte minore, precum furturi de genţi sau alte infracţiuni care îi vizează pe turişti. Ultimul proces major în Vatican a fost în 1998, când au fost asasinaţi comandantul Gărzii Elveţiene şi soţia sa. Ucigaşul, un alt membru al Gărzii Elveţiene, nu a ajuns în faţa tribunalului sinucigându-se.
Gabriele a fost acuzat în luna mai de „furturi grave” de documente, inclusiv corespondenţă papală privată. Arestarea lui a venit la câteva luni după aşa-numitele „Vatileaks”, când documente private au ajuns în presa italiană şi nu numai. Tribunalul a fost informat sâmbătă că 82 de cutii de documente şi alte materiale au fost luate de poliţie din apartamentul lui Gabriele pentru investigare. În total vor fi 13 martori la proces, inclusiv secretarul personal al Papei, Mons. Georg Ganswein, şi şeful jandarmeriei Vaticanului, Domenico Giani. Tribunalul a decis să îl judece separat pe Gabriele de presupusul său colaborator, expertul în calculatoare Claudio Sciarpelletti.
La începutul acestui an, Papa Benedict al XVI-lea a cerut să se găsească responsabilii de apariţia în presă a unor documente interne. Apelul a fost adresat atât jandarmeriei vaticane cât şi unei comisii formate din trei Cardinali. Tribunalul a decis însă sâmbătă că în procesul lui Gabriele vor fi admise doar probele strânse de jandarmerie. Paolo Gabriele este italian, tată de familie, şi a lucrat pentru Casa Papală atât sub Papa Ioan Paul al II-lea cât şi sub Papa Benedict al XVI-lea. A fost unul dintre puţinele persoane cu acces zilnic la Papa. În atmosfera de familie din cadrul Casei Papale era numit „Paoletto” (micul Paul). Dacă va fi găsit vinovat, riscă închisoare până la patru ani. Nu s-a permis filmarea procesului. Un grup de opt jurnalişti aleşi de Vatican au putut însă asista şi informa presa despre cele petrecute în spatele uşilor închise.
