Documentele conciliare: o busolă pentru barca Bisericii
11.10.2012, Vatican (Catholica) - „Suntem în ajunul zilei în care vom celebra cei cincizeci de ani de la deschiderea Conciliului Ecumenic Vatican II şi începutul Anului Credinţei”, a spus Papa Benedict al XVI-lea ieri, la începutul audienţei generale din Piaţa San Pietro. „În această cateheză aş vrea să încep să reflectez asupra marelui eveniment de Biserică”, a explicat el.
„Documentele Conciliului Vatican II […] sunt, şi pentru timpul nostru, o busolă care permite navei Bisericii să înainteze în larg, în mijlocul furtunilor sau al valurilor calme şi liniştite, pentru a naviga sigură şi a ajunge la ţintă.” Conciliul Vatican II, la care Papa Benedict a participat ca tânăr profesor de teologie fundamentală la Universitatea din Bonn, a fost, a afirmat el, „o experienţă unică” în timpul căreia „am putut vedea o Biserică vie – aproape trei mii de Părinţi conciliari din toate părţile lumii adunaţi sub conducerea Succesorului Apostolului Petru – care intră la şcoala Duhului Sfânt, adevăratul motor al Conciliului. De puţine ori în istorie s-a putut, ca atunci, aproape ‘să se atingă’ concret universalitatea Bisericii într-un moment al marii realizări a misiunii sale de a duce Evanghelia în orice timp şi până la marginile pământului.”
În istoria Bisericii, Conciliul Vatican II a fost precedat de numeroase alte Concilii, precum cele de la Niceea, Efes, Calcedon şi Trento. În general ele au fost convocate pentru a defini elementele fundamentale ale credinţei şi în special pentru a corecta erori ce atacau credinţa credincioşilor. Nu a fost cazul cu Conciliul Vatican II, deoarece în acea vreme „nu existau erori deosebite de credinţă care trebuiau corectate sau condamnate, nici nu existau probleme specifice de doctrină sau de disciplină care trebuiau clarificate. […] Prima problemă care s-a pus în pregătirea acestui mare eveniment a fost tocmai cum să-l înceapă, ce misiune precisă să i se atribuie. Fericitul Papă Ioan al XXIII-lea, în discursul de deschidere, la 11 octombrie în urmă cu cincizeci de ani, a dat o indicaţie generală: credinţa trebuia să vorbească într-un mod ‘reînnoit’, mai incisiv – pentru că lumea se schimba rapid – menţinând însă intacte conţinuturile perene, fără cedări sau compromisuri.”
Şi a continuat: „Papa dorea ca Biserica să reflecteze asupra credinţei sale, asupra adevărurilor care o călăuzesc. Însă din această serioasă şi aprofundată reflecţie despre credinţă trebuia să fie schiţat în mod nou raportul dintre Biserică şi perioada modernă, dintre creştinism şi anumite elemente esenţiale ale gândirii moderne, care tinde să se îndepărteze de Dumnezeu, exigenţa Evangheliei în toată măreţia sa şi în toată puritatea sa.” A subliniat apoi: „Timpul în care trăim continuă să fie marcat de o uitare şi surzenie faţă de Dumnezeu. Mă gândesc, aşa dar, că trebuie să învăţăm lecţia cea mai simplă şi cea mai fundamentală a Conciliului, adică faptul că creştinismul în esenţa sa consistă în credinţa în Dumnezeu […] şi în întâlnirea, personală şi comunitară, cu Cristos care orientează şi călăuzeşte viaţa: tot restul rezultă din asta. Lucrul important astăzi, exact cum era în dorinţa Părinţilor conciliari, este ca să se vadă – din nou, cu claritate – că Dumnezeu este prezent, se interesează de noi, ne răspunde. […] Conciliul ne aminteşte că Biserica, în toate componentele sale, are misiunea, mandatul de a transmite cuvântul iubirii lui Dumnezeu care mântuieşte, pentru ca să fie ascultată şi primită acea chemare divină care conţine în sine fericirea noastră veşnică.”
Pontiful a amintit cele patru constituţii conciliare, descriindu-le ca „patru puncte cardinale ale busolei capabile să ne orienteze”. „Constituţia despre liturgia sacră Sacrosanctum Concilium ne arată că în Biserică la început există adoraţia, există Dumnezeu, există centralitatea misterului prezenţei lui Cristos. Şi Biserica, trup al lui Cristos şi popor peregrin în timp, are ca misiune fundamentală aceea de a-l glorifica pe Dumnezeu, aşa cum exprimă Constituţia dogmatică Lumen gentium. Al treilea document pe care aş vrea să îl citez este Constituţia despre Revelaţia divină Dei Verbum: Cuvântul viu al lui Dumnezeu convoacă Biserică şi-i dă viaţă de-a lungul întregului său drum în istorie. Şi modul în care Biserica duce lumii întregi lumina pe care a primit-o de la Dumnezeu pentru ca să fie glorificat, este tema de fond a Constituţiei pastorale Gaudium et spes.” Şi a încheiat spunând: „Conciliul Vatican II este pentru noi un apel puternic de a redescoperi în fiecare zi frumuseţea credinţei noastre, de a o cunoaşte în mod profund pentru un raport mai intens cu Domnul, de a trăi până la capăt vocaţia noastră creştină.”
