O prezentare a mesajului final al Sinodului Episcopilor pentru noua evanghelizare
26.10.2012, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă, la Biroul de presă al Sfântului Scaun a fost prezentat mesajul final al celei de-a XIII-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor. Adunarea Sinodală are loc în perioada 7-28 octombrie şi examinează tema „Noua evanghelizare pentru transmiterea credinţei creştine”. Participanţi la conferinţa de presă de astăzi au fost Cardinalul Giuseppe Betori, Arhiepiscop de Florenţa, Italia şi preşedinte al comisiei pentru redactarea mesajului; Arhiepiscopul Pierre-Marie Carre de Montpellier, Franţa, secretar special, şi Arhiepiscopul Luis Antonio G. Tagle de Manila, Filipine, secretar al comisiei. Biroul de presă a pus la dispoziţie un rezumat în limba engleză al mesajului. „La începutul documentului, Episcopii amintesc pasajul evanghelic din Ioan care spune despre întâlnirea lui Isus cu femeia samariteană la fântână: aceasta este imaginea omului contemporan, cu un vas gol, însetat de şi nostalgic după Dumnezeu, şi asupra căruia Biserica trebuie să se aplece pentru a-l face pe Domnul prezent pentru el. Şi la fel ca femeia samariteană, care îl întâlneşte pe Isus, omul contemporan poate deveni un martor al proclamării mântuirii şi speranţei Evangheliei.”
„Privind în mod specific contextul noii evanghelizări, Sinodul aminteşte de necesitatea de a revigora credinţa, care riscă să devină obscură în contextul culturilor de azi, fiind deja slăbită în multe dintre persoanele botezate. Întâlnirea cu Domnul, care îl revelează pe Dumnezeu ca iubire, poate veni numai în Biserică, formă de comunitate receptivă şi experienţă de comuniune; de aici devin deci creştinii martori, chiar şi în alte locuri. Biserica reafirmă că o persoană, pentru a evangheliza, trebuie să fie ea însăşi evanghelizată, şi transmite o cerere – începând de la ea însăşi – pentru convertire, deoarece slăbiciunile ucenicilor lui Isus afectează credibilitatea misiunii. Conştienţi de faptul că Domnul este călăuza istoriei, şi, prin urmare, că răul nu va avea ultimul cuvânt, Episcopii îi invită pe creştini să depăşească teama cu credinţă şi să privească lumea cu curaj, deoarece deşi este plină de contradicţii şi de provocări, este încă lumea pe care Dumnezeu o iubeşte. Prin urmare nu pesimism: globalizarea, secularizarea şi noile scenarii ale societăţii, migraţia, chiar şi cu dificultăţile şi suferinţele presupuse, trebuie să fie văzute ca oportunităţi pentru evanghelizare, pentru că aceasta nu este o problemă de a găsi noi strategii, ca şi cum Evanghelia ar trebui să fie răspândită ca un produs oarecare pe piaţă, ci ţine de redescoperirea modul în care persoanele se apropie de Isus.”
„Mesajul priveşte la familie ca la locul natural pentru evanghelizare şi reafirmă că aceasta ar trebui să fie sprijinită de Biserică, de politică şi de societate. În cadrul familiei este subliniat rolul special al femeilor, şi se aminteşte despre situaţia dureroasă a persoanelor divorţate şi recăsătorite: în timp ce reconfirmă disciplina ce priveşte accesul la Sacramente, se reafirmă că acestea nu sunt în nici un caz abandonate de Domnul, precum şi faptul că Biserica este casă primitoare pentru toţi. Mesajul menţionează de asemenea viaţa consacrată, martoră a sensului transcendental al existenţei umane, şi parohiile, ca centre de evanghelizare; reaminteşte importanţa formării permanente pentru preoţi, călugări şi călugăriţe şi invită laicii (mişcările şi noile realităţi ecleziale) să evanghelizeze, rămânând în comuniune cu Biserica. Noua evanghelizare găseşte deschidere spre cooperare din partea celorlalte Biserici şi comunităţi ecleziale, impulsionate de acelaşi spirit de proclamare a Evangheliei. O atenţie specială este dată tinerilor, într-o perspectivă de ascultare şi de dialog, pentru răscumpărarea şi nu suprimarea entuziasmului lor.”
„Mesajul priveşte apoi la dialog, văzut din mai multe perspective: cu cultura, care are nevoie de o nouă alianţă între credinţă şi raţiune; cu educaţia; cu ştiinţa care, atunci când nu închide omul în materialism, devine un aliat pentru umanizarea vieţii; cu arta; cu lumea economiei şi a muncii; cu bolnavii şi suferinzii;. cu politica, unde se cere o implicare dezinteresată şi transparentă faţă de binele comun; cu alte religii. Sinodul subliniază în special că dialogul inter-religios contribuie la pace, respinge fundamentalismul şi denunţă orice violenţă împotriva credincioşilor. Mesajul reaminteşte posibilităţile oferite de Anul Credinţei, prin evidenţierea Conciliului Vatican II şi a Catehismului Bisericii Catolice. În final indică două expresii ale unei vieţi de credinţă, care sunt deosebit de semnificative pentru noua evanghelizare: contemplaţia, în care tăcerea permite o recepţionare mai bună a Cuvântului lui Dumnezeu, şi slujirea săracilor, în vederea recunoaşterii lui Cristos în chipul lor.”
„În ultima parte, Mesajul priveşte Biserica din diferite regiuni ale lumii şi adresează fiecăreia un cuvânt de încurajare pentru vestirea Evangheliei: Bisericilor Răsăritene, care doresc să poată să îşi practice credinţa în condiţii de pace şi libertate religioasă; Bisericilor Africane, care cer dezvoltarea evanghelizării în întâlnirea culturilor vechi şi noi, solicitând guvernelor să înceteze conflictele şi violenţa. Creştinii din America de Nord, care trăiesc într-o cultură cu multe forme îndepărtate de Evanghelie, trebuie să caute convertirea, să fie deschişi pentru primirea imigranţilor şi a refugiaţilor. America Latină este invitată să trăiască misiunea permanentă de a face faţă provocărilor actuale, cum ar fi sărăcia, violenţa, chiar şi noile condiţii de pluralism religios. Biserica din Asia, chiar dacă este o mică minoritate, adesea împinsă la marginea societăţii şi persecutată, este încurajată şi îndemnată să fie statornică în credinţă. Europa, marcată de o secularizare chiar agresivă şi rănită de regimurile trecute, a creat totuşi o cultură umanistă capabilă să dea o faţă demnităţii omului şi construirii binelui comun; dificultăţile de astăzi, prin urmare, nu trebuie să îi descurajeze pe creştinii europeni, ci trebuie să fi percepute ca o provocare. Oceania este rugată să trăiască din nou implicarea în predicarea Evangheliei. În fine, Mesajul se închide cu încrederea în Maria, Steaua noii evanghelizări.”
