Cele două văduve ne învaţă despre încrederea în Dumnezeu
11.11.2012, Vatican (Catholica) - Şi în această duminică Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit la miezul zilei cu pelerinii pentru rugăciunea Angelus. Pontiful, făcând referire la Anul Credinţei care a început acum exact o lună, a vorbit despre lecţiile pe care credincioşii le pot învăţa de la văduvele evocate în lecturile de la Liturghie.
Dragi fraţi şi surori!
Liturgia Cuvântului din această duminică ne prezintă figurile a două văduve ca modele de credinţă. Ele sunt prezentate în paralel: una în prima Carte a Regilor (17,10-16), alta în Evanghelia lui Marcu (12,41-44). Ambele femei sunt disperat de sărace şi tocmai în acest context demonstrează o mare credinţă în Dumnezeu.
Prima apare în ciclul istorisirilor despre profetul Ilie. În timpul foametei, Ilie primeşte ordin de la Dumnezeu să meargă într-o zonă de lângă Sidon, adică dincolo de Israel, în teritoriul păgân. Acolo el o întâlneşte pe această văduvă şi îi cere apă să bea şi ceva de mâncare. Ea îi spune că are doar puţină făină şi o picătură de ulei, dar deoarece profetul insistă şi îi promite că, dacă ascultă de el, nu îi va lipsi făina şi uleiul, ea va face ce i s-a cerut şi este recompensată. A doua văduvă, cea din Evanghelie, este observată de Isus în Templul din Ierusalim, lângă vistierie, unde oamenii îşi puneau ofrandele lor. Isus vede că această văduvă pune două monede în cutie; îşi cheamă apoi discipolii şi le explică faptul că darul ei este mai mare decât al celor bogaţi, deoarece ei dau din preaplinul lor, pe când văduva a dat din „puţinul din care trăia” (Marcu 12,44).
Din aceste două episoade biblice putem să tragem învăţături preţioase despre credinţă. Este vorba de atitudinea interioară a celor care îl au la temelia vieţii lor pe Dumnezeu, pe Cuvântul Său, şi care se încred total în El. În antichitate văduvele trăiau în condiţii extrem de grele. Din acest motiv în Biblie văduvele şi orfanii sunt cei de care Dumnezeu are grijă în mod special: ajutorul lor pământesc s-a terminat, dar Dumnezeu este Soţul lor şi Tatăl lor. Cu toate acestea, Scriptura spune că nu este suficientă condiţia obiectivă de nevoiaş, în acest caz faptul de a fi văduvă: Dumnezeu cere mereu adeziunea noastră de credinţă, exprimată prin iubirea faţă de El şi faţă de aproapele. Nimeni nu poate fi atât de sărac încât să nu poată să dea ceva. Şi de fapt ambele văduve de astăzi îşi demonstrează credinţa prin fapte de caritate: una faţă de profet, alta dând pomană. În acest fel ele atestă imposibilitatea separării credinţei de caritate, a iubirii de Dumnezeu de iubirea pentru aproapele – aşa după cum ne-a amintit Evanghelia din ultima duminică.
Sfântul Papă Leon cel Mare, a cărui sărbătoare am celebrat-o ieri, spune astfel: „Pe scala dreptăţii divine nu cantitatea darurilor cântăreşte, ci greutatea inimii. Văduva din Evanghelie a dat două monede în cutia din Templu şi astfel a depăşit pomana bogaţilor. Nici un act de bunătate nu este fără valoare în faţa lui Dumnezeu, nici un act de milostivire nu rămâne fără roade” (Sermo de jejunio dec. mens., 90, 3). Fecioara Maria este exemplul perfect al celor care se oferă pe sine în întregime, încredinţându-se lui Dumnezeu; cu această credinţă îşi spune acel ‘Sunt aici’ în faţa îngerului şi acceptă voinţa lui Dumnezeu. Fie ca Maria să ne ajute pe toţi în acest An al Credinţei şi să întărească încrederea noastră în Dumnezeu şi în Cuvântul Său.
