Anunţuri din Dieceza de Timişoara
21.11.2012, Timişoara (Catholica) - 1. Liceul Romano-Catolic „Gerhardinum” organizează şi în acest an exerciţii spirituale pentru elevii acestui institut de învăţământ. Astfel, pentru elevii clasei a IX-a A, cu predare în limba română, exerciţiile spirituale vor avea loc la Casa „Marienheim” în perioada 23-25 noiembrie 2012, animator fiind Pr. Zoltán Kocsik, director spiritual al Liceului „Gerhardinum”.
2. În perioada 23-25 noiembrie 2012 grupul format din studenţii romano-catolici de naţionalitatea română va participa la exerciţii spirituale care vor avea loc la Caransebeş. Programul spiritual va fi coordonată de către Sr. Mariana Muţiu FCJM.
3. Pentru a aminti lumii materialiste primordialitatea spiritualităţii, în anul 1925 Papa Pius al XI-lea a rânduit sărbătoarea „Cristos, Regele Universului”. Conform calendarului latin, această solemnitate este sărbătorită întotdeauna în ultima duminică a Anului Liturgic, anul acesta 25 noiembrie 2012. Astfel, începând cu 2 decembrie, prima duminică de Advent va începe un nou an bisericesc.
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timişoara
(Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: sd_eniko@yahoo.com
