Conferinţa internaţională „Spitalul, loc de evanghelizare: misiune umană şi spirituală”
21.11.2012, Roma (Catholica) - În perioada 15-17 noiembrie 2012 s-a desfăşurat în Vatican cea de-a XXVII-a Conferinţă Internaţională organizată de Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Sanitară. Lucrările s-au ţinut în Noua Aulă Sinodală şi au avut tema: „Spitalul, loc de evanghelizare: misiune umană şi spirituală”. La ea a participat şi pr. Laurenţiu Dăncuţă, din partea Oficiului pentru Pastoraţia Sanitară al Diecezei de Iaşi. Redăm mai jos fragmente din relatarea pe care a semnat-o pentru Ercis.ro.
În mijloacele de comunicare socială răsună des acest mesaj: „Pentru sănătatea dumneavoastră consumaţi, faceţi, evitaţi etc.” În aceste zile, în Vatican, acest îndemn a prins o altă formă: „Pentru sănătatea dumneavoastră şi a celor încredinţaţi vouă, slujiţi asemenea lui Cristos, oferiţi din timpul vostru asemenea marilor sfinţi, evanghelizaţi şi formaţi conştiinţe şi inimi atât de necesare timpului nostru”. Pasiunea pentru om şi pentru sănătatea sa trupească şi sufletească a adunat aproximativ 300 de persoane din întreaga lume: Cardinali şi Episcopi, preoţi şi persoane consacrate, oameni politici şi cadre medicale, toţi implicaţi, într-o formă sau alta, în pastoraţia sanitară. Din Dieceza de Iaşi, cu binecuvântarea Preasfinţitului Petru Gherghel, am participat împreună cu părintele Răzvan Mătăşel, Gema Băcoanu şi Eugenia Dămătăr.
Prezenţa noastră în Vatican a fost un răspuns la invitaţia Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Sanitară, care a organizat cea de-a XXVII-a Conferinţă Internaţională pentru cei implicaţi în îngrijirea celor suferinzi: „Spitalul, loc de evanghelizare: misiune umană şi spirituală”. Pentru trei zile, 15-17 noiembrie 2012, am fost martori ai interesului şi dragostei Bisericii faţă de cei care trec prin „templul durerii”. Deschiderea acestui eveniment a avut loc joi, 15 noiembrie, la ora 7.30, când cei prezenţi am participat la Sfânta Liturghie celebrată în Bazilica San Pietro de Cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Sfântului Scaun. Apoi lucrările s-au transferat în noua Aulă Sinodală din Vatican. La ora 9.00, am primit salutările şi urările de bun venit adresate de preşedintele Consiliului Pontifical pentru Operatorii Sanitari, Mons. Zygmunt Zimowski. Un salut din partea statului italian ne-a fost transmis prin Renato Balduzzi, ministrul sănătăţii, unul dintre conferenţiarii acestor zile.
Prima sesiune a lucrărilor a fost dedicată istoriei şi misiunii pastoraţiei sanitare. Cei 25 de conferenţiari din prima zi au subliniat rolul spitalului ca dar făcut de creştinătate omenirii. S-a amintit necesitatea ca pastoraţia sanitară să contribuie la împlinirea dorinţei creştinismului bimilenar de a păstra şi apoi de a reface unitatea omului, trup şi suflet. Cele 26 de personalităţi care şi-au prezentat conferinţele în cea de-a doua zi s-au concentrat în jurul temelor: „Etica şi umanizarea în pastoraţia sanitară” şi „Spiritualitatea şi slujirea carităţii”. Ca un laitmotiv a fost prezentată necesitatea urgentă ca Biserica şi creştinii să dea un răspuns mentalităţii lumii care deseori arată că „tot ceea ce nu produce, nu contează şi trebuie eliminat”. Un rol şi un loc deosebit în slujirea celor bolnavi, împreună cu preoţii şi cadrele medicale, îl au două categorii de oameni despre care s-a amintit în repetate rânduri: voluntarii şi persoanele consacrate. Mulţi dintre conferenţiari au subliniat binefacerile pe care aceşti oameni, dedicaţi slujirii celor în suferinţă, le aduc omenirii şi Evangheliei. Cei care-l slujesc pe Cristos prezent în cei suferinzi într-un mod dezinteresat oferă lumii mărturia unei Evanghelii care atrage şi fascinează.
Ultima zi a fost rezervată rugăciunii şi întâlnirii cu Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea. După Sfânta Liturghie celebrată în Bazilica San Pietro, ne-am adunat în aula Paul al VI-lea din Vatican. Momentul de rugăciune a fost condus de Mons. Zygmunt Zimowski. A urmat momentul mult aşteptat de toţi: întâlnirea cu Sfântul Părinte, cuvintele şi binecuvântarea sa. Sanctitatea Sa a avut un mesaj de încurajare pentru toţi cei care întâlnesc suferinţa, mesaj concentrat pe cuvintele părinţilor conciliari de la Vatican II: „Nu stă în puterea noastră să vă oferim sănătatea trupului şi nici nu reuşim să diminuăm durerile voastre fizice… Însă avem ceva mai preţios şi mai profund să vă oferim. Cristos nu e eliminat suferinţa; nici nu a vrut să îi dezvăluie misterul în întregime, ci a luat-o asupra Sa şi acest lucru ne este suficient pentru a înţelege valoarea suferinţei”.
Toate cuvintele şi încurajările Sfântului Părinte au fost sigilate de binecuvântarea pe care ne-a oferit-o. Am plecat încrezători că această întâlnire, prin relatările şi împărtăşirile trăite, va aduce roade în pregătirea întâlnirii mondiale ce se va desfăşura anul viitor în Germania. De fapt, această conferinţă a avut ca scop tocmai trasarea unor directive pentru cea de-a XXI-a Zi Mondială a Bolnavului (11 februarie 2013) care se va celebra în mod solemn în ţara de origine a Papei Benedict al XVI-lea şi care va avea ca temă: „Bunul samaritean: mergi şi fă şi tu la fel”. Mesajul care trebuie să ajungă la toţi operatorii sanitari, la medici şi infirmieri, la preoţi şi persoane consacrate, la toţi cei care se întâlnesc cu suferinţa în viaţa lor sau în viaţa celor dragi, poate fi sintetizat în aceste cuvinte: cei bolnavi nu sunt o povară, ci posibilitatea pe care Dumnezeu ne-o oferă de a fi bunul samaritean al secolului al XXI-lea. Cel bolnav este altarul unde poate fi întâlnit, slujit şi celebrat Cristos.


