Cardinalul Agostino Vallini onorat cu „Steaua României” în grad de comandor
26.11.2012, Roma (Catholica) - Duminică, 25 noiembrie 2012, la ora 16.30, Cardinalul Agostino Vallini, Vicarul Papei Benedict al XVI-lea pentru Dieceza de Roma, a primit Ordinul „Steaua României” în grad de comandor, din partea Excelenţei Sale domnul Bogdan Tătaru-Cazaban, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun. Ceremonia a început prin celebrarea Sfintei Liturghii în biserica San Vitale, la care au participat românii prezenţi la Roma: romano-catolici, greco-catolici şi chiar şi ortodocşi. Cardinalul Agostino Vallini a fost însoţit la altar de pr. Isidor Iacovici, parohul comunităţii române, de Mons. Daniele Micheletti, parohul comunităţii italiene, de alţi prelaţi şi de un mare număr de preoţi aflaţi la Roma pentru studii, citim în relatarea de pe Ercis.ro.
Printre corişti, pe lângă tinerii care susţin corul în fiecare duminică, s-a aflat şi un grup de studenţi seminarişti greco-catolici care au dat farmec celebrării prin cântul lor. În cadrul predicii, Cardinalul a amintit celor prezenţi vocaţia pe care o au de a făuri împărăţia lui Cristos – în care El este Rege -, nu prin forţă sau prin stăpânirea omului de către om, ci prin forţa iubirii. Împărăţia lui Cristos, a spus Cardinalul, este o împărăţie a iubirii şi în ea intră cei care răspund vocaţiei lui Dumnezeu la iubire”. În cuvântul său de mulţumire, pr. Isidor Iacovici şi-a arătat mulţumirea faţă de prezenţa Cardinalului Agostino Vallini şi a transmis prin Eminenţa sa salutul comunităţii române adresat Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, asigurându-l în acelaşi timp că românii împreună cu romanii se înţeleg bine, ştiu să se respecte şi că vor rămâne mereu uniţi în jurul lui Cristos, Regele nostru.
La sfârşitul Liturghiei, după binecuvântarea finală, dl. Bogdan Tataru-Cazaban a înmânat Cardinalului Agostino Vallini înalta distincţie din partea statului român, având în vedere meritele deosebite pe care Cardinalul le are în ceea ce priveşte ajutorul acordat în diferite feluri comunităţii române. La rândul său, ca mulţumire, Cardinalul a amintit tuturor celor prezenţi că Italia este deschisă pentru toţi, chiar dacă în ultimul timp, ca oricare altă ţară, trece la rândul ei prin criză. Când persoana umană, de la concepere până la mormânt, este pusă înaintea oricăror interese egoiste, nu are cum să mai fi criză. Criza este acolo unde lipseşte respectul omului faţă de om, a conchis Cardinalul.
