Misiuni populare la Târgu Ocna
01.12.2012, Târgu Ocna (Catholica) - În perioada 22-25 noiembrie 2012, în parohia Târgu Ocna, credincioşii au trăit momente înălţătoare de har la cele patru zile de misiuni populare, avându-l ca predicator pe pr. Toma Encuţă. Părintele paroh a dorit să organizeze aceste zile de rugăciune pentru a-i pregăti pe credincioşi sufleteşte pentru venirea Mântuitorului şi totodată pentru a-i uni pe toţi într-o familie, lăudându-l şi binecuvântându-l pe Dumnezeu, scrie Amalia Adam pe Ercis.ro.
„În aceste zile au prezidat preoţi din parohiile vecine, avându-l ca predicator pe pr. Toma Encuţă, paroh de Săbăoani”, citim în corespondenţă. „Părintele, în cadrul predicilor, ne-a vorbit despre dimensiunea ascendentă în care creatura, în tăcere vrea dialogul cu Dumnezeu şi totodată despre dimensiune descendentă. Duhul Sfânt ne luminează şi ne face capabili să intrăm în dialog cu Tatăl Ceresc numai cu ajutorul rugăciunii. Cuvântul lui Dumnezeu este salvator, este iertare, ne eliberează de păcat şi ori de cate ori se celebrează Sfânta Liturghie, cuvântul lui Isus este acela care ne vorbeşte. Isus Cristos celebrează fiecare Sacrament şi tocmai de aceea părintele a pus accentul pe Sacramentul Reconcilierii. Cu toate acestea, ne-a vorbit despre educaţia deosebită pe care am primit-o de la părinţii noştri şi ne-a îndemnat ca pe parcursul acestor zile să descoperim valoarea rugăciunii în tăcere atât in familiile noastre, cât şi în interiorul fiecăruia.”
„În ultima zi de misiuni”, scrie mai departe Amalia Adam, „de sărbătoarea Cristos, Regele Universului, am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe Preasfinţitul Aurel Percă care ne-a adresat un salut din partea Episcopului Petru Gherghel. Preasfinţitul Aurel ne-a îndemnat să nu ne îndepărtăm niciodată de calea cea dreaptă care duce la Cristos. Îi mulţumim că a binevoit să fie în mijlocul comunităţii noastre şi fie ca bunul Dumnezeu să reverse asupra lui haruri si binecuvântări divine. Îi mulţumim părintelui paroh pentru că ne-a oferit aceste zile profunde de rugăciune. Mulţumim părintelui predicator Toma Encuţă, pentru cuvintele înălţătoare şi pline de har. Mulţumim tuturor preoţilor care au avut bunăvoinţa de a prezida sfintele Liturghii la aceste zile de misiuni populare.”
