Dublă sărbătoare în parohia romano-catolică din Drobeta Turnu-Severin
10.12.2012, Bucureşti (Catholica) - Comunitatea romano-catolică din Turnu-Severin a celebrat o dublă sărbătoare sâmbătă, 8 decembrie, în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri a Preasfintei Fecioare Maria: hramul bisericii parohiale şi aniversarea a 125 de ani de la consacrarea bisericii. Sărbătoarea, informează ARCB.ro, a fost marcată de celebrarea unei Sfinte Liturghii solemne, prezidată de IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, şi de prezentarea monografiei „Catolicii din Turnu Severin. Istorie, cultură şi spiritualitate”, coordonată de dr. Dănuţ Doboş.
La Sf. Liturghie au concelebrat, alături de IPS Ioan Robu, pr. Claudiu Cojan, parohul comunităţii din Turnu-Severin, şi mai mulţi preoţi din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, printre care şi pr. Eugen Bortoş, pr. Şerban Francisc şi pr. Trefaş Francisc, care au slujit în trecut comunitatea din Turnu-Severin. La predică, IPS Ioan a reamintit câteva dintre principalele momente ale istoriei catolicilor din Turnu-Severin şi i-a îndemnat pe credincioşi să fie mândri de trecutul lor. După Sf. Liturghie a urmat lansarea volumului monografic dedicat catolicilor din Turnu Severin, prezentat de dr. Tereza Sinigalia, profesor de istoria artei, şi dr. Tudor Răţoi, director al filialei Turnu Severin a Arhivelor Naţionale ale României. Dubla sărbătoare s-a încheiat cu o agapă frăţească în incinta grădiniţei catolice „Sf. Tereza Verzeri”.
Parohia romano-catolică din Turnu-Severin a fost înfiinţată în 1861 de către Episcopul Angelo Parsi. Construcţia bisericii a început abia în anul 1885 şi a fost terminată doi ani mai târziu, fiind consacrată de către Arhiepiscopul Paul Iosif Palma în ziua de 4 decembrie 1887. Biserica a fost grav avariată în urma bombardamentelor din timpul celui de-al doilea război mondial, dar a fost reparată ulterior. Actualmente parohia cuprinde 187 de familii şi circa 450 de credincioşi şi are filiale la Gura Văii, Ostrov-Porţile de Fier II şi Schela. Pe lângă parohie funcţionează o grădiniţă catolică, administrată de surorile din Congregaţia Fiicele Preasfintei Inimi a lui Isus.
