Noul canal YouTube dedicat Sf. Josemaria
13.12.2012, Bucureşti (Catholica) - „Privind linia orizontului”, spunea Sfântul Josemaría, „ni se pare că acolo se uneşte cerul cu pământul, însă nu este aşa. Cerul şi pământul se unesc doar în inimile voastre atunci când trăiţi în sfinţenie viaţa voastră obişnuită…”. Milioane de persoane petrec în faţa calculatorului navigând pe internet o mare parte din viaţa lor obişnuită. Ca toată mass-media din lumea digitală, YouTube, folosit cu simţul responsabilităţii, ne ajută să contactăm alţi creştini din lume, ne invită „să ţinem cont şi de cei care nu cred, de cei descurajaţi şi care poartă în inimă dorinţa de absolut şi de adevăr veşnic, tocmai pentru că noile mijloace ne permit să intrăm în contact cu credincioşii de orice religie, cu necredincioşii şi cu persoane de orice cultură” (Benedict al XVI-lea, 24 ianuarie 2010).
Chiar cu acest scop a fost lansat canalul YouTube dedicat Sfântului Josemaría. YouTube s-a născut în februarie 2005, la 30 de ani după ce Sfântul Josemaría şi-a dat sufletul. Acest instrument video permite milioanelor de persoane din toată lumea să împărtăşească filme, să afle comentarii directe ale evenimentelor de actualitate, să găsească filmări potrivite pentru timpul liber sau potrivit intereselor proprii şi să descopere filmuleţe amuzante, uimitoare sau exotice. Noul canal YouTube, dedicat materialelor video cu Sfântului Josemaría Escrivá, oferă mărturii şi ştiri despre viaţa lui, ajutând la cunoaşterea influenţei învăţăturilor şi devoţiunilor sale răspândite în lume. Totodată sunt filme despre iniţiative sociale născute datorită mesajului său, în special multe înregistrări ale întâlnirilor pe care Întemeietorul Opus Dei le-a avut cu diferite persoane în timpul călătoriilor în diverse ţări.
În aceste videoclipuri, Sfântul Josemaría ne îndeamnă să-l cunoaştem şi să-l iubim pe Isus Cristos şi pe Sfânta Fecioară Maria. Prin pilde şi poveşti amuzante ne explică cum să sfinţim munca noastră şi cum îl putem găsi pe Dumnezeu în viaţa de zi cu zi. Un mare număr de videoclipuri sunt urmărite zilnic de pe YouTube, într-un ritm de 20 vizualizări pe minut. Utilizatorii canalului YouTube dedicat Sfântului Josemaría, ca toţi utilizatorii, sunt persoane de toate vârstele, bărbaţi şi femei, de toate naţionalităţile, din Australia până în Suedia, din Canada până în Liban, din Tailanda până în Japonia şi în Senegal, etc. Pentru a primi noutăţi cu noile videoclipuri încărcate pe YouTube, abonaţi-vă la acest canal. (material informativ apărut pe Ro.JoseMariaEscriva.info)
