Hirotonirea a patru preoţi la Blaj
14.12.2012, Blaj (Catholica) - În data de 6 decembrie, cu ocazia sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfinţitul Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, a celebrat Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Claudiu a binevoit, cu binecuvântarea Preafericirii Sale Cardinal Lucian, să hirotonească patru noi lucrători în via Domnului, pe diaconii: Radu Vasile Roşu, Adrian Vestemean, Stelian Barbu şi Samuel Fancsali.
La Sfânta Liturghie alături de Preasfinţia Sa Claudiu au concelebrat protopopi şi preoţi din Arhieparhie, dar şi din Eparhiile de Maramureş, Cluj Gherla şi Lugoj. Alături de preoţii români a concelebrat şi un grup de preoţi din mai multe ţări: Slovenia, Spania, Italia, China, Mexic, Brazilia. Părintele Marco Ivan Rupnik SJ a fost oaspete de onoare, iar la sfârşitul Sfintei Liturghii a fost invitat de PS Claudiu să ţină o scurtă meditaţie asupra ceea ce înseamnă preotul azi. Pr. Rupnik este foarte cunoscut şi apreciat ca „maestru al spiritului”, fiind invitat să ţină exerciţii spirituale în Italia, dar nu numai. Urmând paşii Cardinalului Tomas Spidlik, care în anul 1995 a ţinut exerciţiile spirituale Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane, pr. Rupnik a fost chemat să ţină exerciţii spirituale Conferinţei Episcopale din Spania, Franţa, Slovenia, Ucraina, în diferitele seminarii teologice din Italia şi Europa şi la diferite adunări ale superiorilor congregaţiilor religioase.
Cuvântul de învăţătură al PS Claudiu s-a concentrat pe Evanghelia zilei, dar mai ales pe rolul preotului în Biserică şi în societatea noastră. După ce i-a felicitat, PS Claudiu i-a încurajat pe tinerii preoţi tocmai hirotoniţi să slujească în curăţie sufletească şi trupească, privind mereu spre Domnul Isus. Preasfinţia Sa a subliniat nevoia de preoţi din ziua de astăzi, dar mai ales nevoia de a avea preoţi sfinţi, cu o viaţă de rugăciune şi o dedicare totală lui Dumnezeu şi oamenilor. Noii preoţi i-au mulţumit în primul rând Bunului Dumnezeu pentru chemarea la preoţie, în al doilea rând PF Cardinal Lucian şi Preasfinţitului Claudiu pentru acordarea Tainei Sfintei Preoţii. Un gând aparte de mulţumire şi recunoştinţă au avut pentru părinţii şi bunicii lor, precum şi faţă de soţiile lor, care au răspuns chemării lui Dumnezeu, urmându-i pe acest drum. De-asemenea au mulţumit tuturor celor care au contribuit la formarea lor preoţească: profesori, formatori şi îndrumători spirituali. Au mulţumit colegilor de facultate, prietenilor, precum şi tuturor credincioşilor prezenţi.
Conform tradiţiei, preoţii nou hirotoniţi au acordat binecuvântarea tuturor celor prezenţi începând cu PS Claudiu. (după materialul semnat de pr. Radu Roşu pe BRU.ro)



