Concert de colinde organizat de Radio Maria România la mănăstirea franciscană din Oradea
20.12.2012, Oradea (Catholica) - Radio Maria a adus vestea bună a Naşterii Domnului cu şoapta colindelor. Sute de credincioşi au fost prezenţi în seara zilei de marţi, 18 decembrie, la parohia greco-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Oradea (mănăstirea franciscană) pentru a participa la a IV-a ediţie a Concertului de colinde organizat de Radio Maria România.
Colindătorii care au mângâiat inimile spectatorilor şi radioascultătorilor deopotrivă au venit unii mai de aproape, alţii mai de departe. Concertul a fost deschis, astfel, de corul gazdă condus de pr. Mihai Vătămanelu, după care microfonul i-a aparţinut Anei Maria Mihăieş, câştigătoare a numeroase premii muzicale. Au mai interpretat colinde specifice zonei Bihorului Florica Ruja şi Simona Cap, o tânără speranţă a folclorului bihorean. Familia Chelu din Oradea (Florian, Iuliana şi Alexandrina) au interpretat colinde romaneşti medievale. Au venit colindători chiar şi din Banat: surorile gemene Felicia şi Flavia Costa.
Cei mai îndepărtaţi colindători au venit din inima României: Odorheiu Secuiesc. Copiii Casei „Sfântul Iosif”, îngrijită de surorile Congregaţiei greco-catolice a Inimii Neprihănite, au interpretat şapte colinde. Prezenţa lor în mijlocul credincioşilor a fost unul dintre cele mai emoţionante momente ale concertului. În fine, surpriza serii a fost Andrada Brisc, însoţită de Florin Constantin Paşcu. Doua voci de aur, la care artiştii au lucrat cu multă perseverenţă în Anglia, la Şcoala Regală de Muzică. Prezenţa lor a uimit şi a dinamizat publicul ascultător. Totul s-a încheiat cu o agapă.
Concertul, cu o durată de două ore, a fost un bun moment de a pregusta, într-un ambient de fraternitate, din bucuria sărbătorii Naşterii Domnului. Radio Maria România le mulţumeşte tuturor pentru prezenţă, colindători şi spectatori deopotrivă şi urează tuturor ascultătorilor şi colaboratorilor sărbători frumoase împodobite cu podoaba speranţei şi a bucuriei! (Claudiu Ardelean pentru EGCO.ro)



