Misiuni populare în apropierea Crăciunului la Cireşoaia
20.12.2012, Iaşi (Catholica) - În localitatea Cireşoaia, în perioada 13-16 decembrie 2012, a fost oaspete pentru a le predica credincioşilor romano-catolici de aici pr. Vincenţiu Burlacu, spiritual şi profesor la Seminarul mic din Bacău, citim pe Ercis.ro. Tema acestor zile de misiuni populare a fost „Credinţa şi Familia”. În timpul celor şase Sfinte Liturghii, părintele a dat multe exemple despre încercările vieţii, necazuri, probleme care duc adeseori la dezbinarea familiilor, la pierderea credinţei. Unde respectul şi toleranţa moare între soţi, pasul până la despărţire şi chiar divorţ este foarte mic. Se ajunge, aşa cum a spus părintele, la „divorţul inimilor”. Soţii locuiesc împreună dar nu mai există sentimente, ci o trăire superficială fără Dumnezeu. O altă temă abordată de părintele predicator a fost cea referitoare la păcat. Păcatul este revolta omului faţă de Dumnezeu, răzvrătirea celui slab împotriva poruncilor, este un exemplu de laşitate de nerecunoaştere a greşelilor.
Misiunile au început joi, 13 decembrie, odată cu Sfânta Liturghie de la ora 17. Vineri şi sâmbătă au fost câte două Sfinte Liturghii, la orele 10 şi 17. Credincioşii din Cireşoaia au participat în număr mare la aceste Liturghii din cadrul misiunilor populare, şi cei care s-au spovedit şi împărtăşit, au putut obţine indulgenţa plenară. Misiunile populare s-au încheiat duminică, la Liturghia de la ora 10. Pr. predicator Vincenţiu Burlacu i-a îndemnat pe credincioşi la final să îşi continue viaţa creştinească în iubirea lui Isus, să îşi păstreze credinţa, speranţa şi să îi mulţumească Bunului Dumnezeu pentru pace, sănătate şi linişte. Pr. paroh Marian Dascălu i-a mulţumit părintelui predicator în numele comunităţii, invitându-i pe credincioşi să spună o rugăciune pentru acesta, poate cel mai frumos cadou în preajma sărbătorilor. Ultimele misiuni populare au avut loc în Cireşoaia în luna februarie 2004, când pr. predicator a fost pr. Iosif Păuleţ.
