Întrunirea Consiliului consultorilor mitropolitani
21.12.2012, Blaj (Catholica) - Miercuri, 19 decembrie 2012, a avut loc la Blaj întrunirea consultorilor mitropolitani ai Arhiepiscopiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, prezidată de Preafericirea Sa Cardinal Lucian. Cu această ocazie, Preafericirea Sa l-a prezentat Consiliului consultorilor mitropolitani pe episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, PS Claudiu, precum si pe noul rector al seminarului teologic, părintele Florian Guţiu.
În debutul întrunirii, părintele consilier Florin Gatea, protopop de Sebeş, a prezentat o meditaţie axată pe importanţa timpului liturgic în care ne aflăm, a Postului Crăciunului. Pe lângă unele teme rezervate PF Cardinal Lucian, au mai fost dezbătute teme pastorale moderate de părintele vicar cu preoţii, Ioan Fărcaş, protopopul Blajului, precum şi economice şi de personal, prezentate de părintele vicar administrativ Paul Turcu, cancelarul Mitropoliei, de părintele diacon Marius Neagoie, economul Mitropoliei, şi de către consilier Viorel Comşa, şef Compartiment Personal.
În încheiere, dimpreună cu împărtăşirea gândurilor de bucurie şi pace, prilejuite de apropiata Sărbătoare a Naşterii Domnului nostru Isus Cristos, toţi membrii consistoriului au cântat „Preot în veac eşti tu”, marcând astfel un moment important al Bisericii noastre: 19 decembrie 1964, hirotonirea întru preoţie a Preafericitului nostru Părinte, Cardinalul Lucian. Să ne trăiţi întru mulţi ani, Preafericite Părinte! (secretariatul cancelariei Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş)



