Toţi creştinii să îşi arate cu bucurie credinţa în Cristos
05.01.2013, Vatican (Catholica) - În Anul Credinţei, creştinii să „cunoască tot mai mult misterul lui Cristos şi să dea mărturie cu bucurie pentru darul de a crede în El”: este rugăciunea Papei Benedict al XVI-lea la intenţia generală pentru luna ianuarie 2013. În aceste ultime luni, cu precădere la catehezele audienţelor generale de miercuri, Sfântul Părinte a prezentat o serie de meditaţii specifice despre Anul Credinţei, subliniind răspunderea fiecărui creştin faţă de noua evanghelizare, fragmente din aceste meditaţii fiind reluate acum pe situl Radio Vatican.
Anul Credinţei a fost deschis de Sfântul Părinte cu circa trei luni în urmă, în contextul unui mediu din ce în ce mai ostil credinţei, cu mijloace extrem de puternice, şi al inferiorităţii numerice a celor care se simt chemaţi să răspundă. Nu întâmplător, la deschiderea Anului Credinţei, Sfântul Părinte a îndemnat creştinii să îl urmeze în „deşerturile lumii contemporane”, altfel spus, acolo unde pământul credinţei are crăpăturile aridităţii chiar şi între cei botezaţi: „În timpul nostru, creştinul deseori nu cunoaşte nici nucleul central al credinţei sale catolice, al Crezului, astfel că se lasă spaţiu unui anumit sincretism şi relativism religios, fără claritate în privinţa adevărurilor de crezut şi a singularităţii mântuitoare a creştinismului (…) Trebuie, în schimb, să ne întoarcem la Dumnezeu, la Dumnezeul lui Isus Cristos, trebuie să redescoperim mesajul Evangheliei, să îl facem să intre mai adânc în conştiinţele noastre şi în viaţa noastră de fiecare zi” (Audienţa generală, 17 octombrie 2012).
Credinţa, a continuat Papa, „este trăită în mod pasiv şi privat”, şi această resemnare stă la baza fracturii dintre credinţă şi viaţă. Cu toate acestea, pentru ca vestirea lui Isus înaintea celorlalţi să fie eficace, nu este nevoie numai de oameni pregătiţi, pentru că, afirmă Pontiful, „evanghelizarea, de fapt, nu este lucrarea unor specialişti, ci a întregului Popor al lui Dumnezeu, sub călăuzirea păstorilor. Fiecare credincios, în şi cu comunitatea bisericească, trebuie să se simtă responsabil de vestirea şi mărturisirea Evangheliei” (Discurs către Congregaţia pentru Episcopi, 20 septembrie 2012).
La intenţia de rugăciune pe luna ianuarie, Papa mai foloseşte o expresie care deseori trece neobservată: el spune că mărturia trebuie dată „cu bucurie”. Pentru a face o breşă în zidurile indiferenţei faţă de Dumnezeu, spunea cu altă ocazie Sfântul Părinte, este nevoie de creştini „entuziasmaţi de propria credinţă”. Dar nu este vorba de un entuziasm naiv, pentru că „bucuria creştină”, spunea Papa, „izvorăşte din această certitudine: Dumnezeu este aproape, este cu mine, este cu noi, în bucurie şi durere, pe timp de sănătate şi de boală, ca prieten şi mire credincios. Această bucurie rămâne şi pe timp de încercare, chiar şi de suferinţă, şi nu rămâne la suprafaţă, ci în adâncul persoanei care se încredinţează lui Dumnezeu şi îşi pune încrederea în El” (Angelus, 16 decembrie 2007).
Clarificând astfel contextul provocării şi natura încrederii de alimentat în suflet, Papa Benedict al XVI-lea enumeră şi mijloacele de cel mai mare folos: „Nici toiag, nici desagă, nici pâine, nici bani, nici două tunici – cum le spune Domnul apostolilor la trimiterea în misiune -, ci Evanghelia şi credinţa Bisericii, pentru care documentele Conciliului Vatican II sunt o luminoasă expresie” (Deschiderea Anului Credinţei, 11 octombrie 2012).
