Evanghelizarea este „urgentă şi necesară”
17.05.2008, Vatican (Catholica) - Misiunea evanghelizatoare a Bisericii rămâne „urgentă şi necesară”, le-a spus Papa Benedict al XVI-lea membrilor adunării generale a Operei Misionare Pontificale, pe care i-a primit în audienţă sâmbătă, 17 mai 2008. Papa a reafirmat faptul că „întreaga Biserică este misionară prin natură” şi că „misiunea îi priveşte pe toţi creştinii”. Pontiful a explicat faptul că ei trebuie să fie atenţi la exigenţele proclamării cu sinceritate şi curaj a adevărului care mântuieşte.
„Acest angajament apostolic constituie o datorie şi un drept incontestabil, expresia adecvată a libertăţi religioase, care are dimensiunile ei etico-sociale şi etico-politice corespunzătoare”. Sfântul Părinte a invitat apoi fiecare Biserică locală să colaboreze cu alte Biserici, devenind un interpret al unei „misiuni de comuniune”. „Împotriva seminţelor dezbinării între oameni”, a spus Papa Benedict al XVI-lea, „pe care experienţa de fiecare zi le arată a fi atât de înrădăcinate în umanitate din cauza păcatului, Biserica locală opune forţa generativă a unităţii Trupului lui Cristos”.
„Misiunea este o datorie despre care trebuie să spunem `Vai mie dacă nu voi binevesti!` (1Corinteni 9,16)”, a adăugat Papa, citând cuvintele Apostolului Paul, care a experimentat personal faptul că „răscumpărarea şi misiunea sunt acte de iubire”, deoarece „cei care proclamă Evanghelia participă la iubirea lui Cristos”. „Iubirea este cea care trebuie să ne îndemne spre a le vesti tuturor oamenilor cu sinceritate şi curaj adevărul care mântuieşte”, a explicat Papa. „O iubire care trebuie să radieze pretutindeni şi să atingă inima fiecărui om. Într-adevăr, oamenii îl aşteaptă pe Cristos”.
