Cardinalul Piacenza despre preluarea seminariilor
28.01.2013, Vatican (Catholica) - Cardinalul Mauro Piacenza consideră decizia Papei Benedict al XVI-lea de a transfera Congregaţiei pentru Cler – al cărei prefect este – competenţa seminariilor, ca un pas înainte pentru realizarea dispoziţiilor Conciliului Vatican II. „Este un semn al marii atenţii cu care Papa urmăreşte formarea preoţilor”, a declarat Cardinalul pentru L’Osservatore Romano. Interviul realizat de Mario Ponzi a apărut tradus integral pe ITRC.ro, de unde îl preluăm în continuare.
– Cu motu proprio Ministrorum institutio, Papa a transferat competenţa seminariilor de la Congregaţia pentru Educaţia Catolică la Congregaţia pentru Cler. Ce semnificaţie are această decizie pentru viaţa Bisericii şi a preoţilor?
– Desigur, este un important semn al marii atenţii a Papei faţă de preoţii săi, faţă de formarea lor şi faţă de dorita reformă – autentică şi profundă – a clerului. Aşa cum afirmă cu autoritate Părinţii conciliari în Decretul Optatam totius: „Reînnoirea dorită a întregii Biserici depinde în mare măsură de slujirea preoţească”. În acest sens, cred că se poate interpreta decizia pontificală, la cincizeci de ani de la deschiderea acelei nobile adunări, ca un pas spre realizarea dispoziţiilor conciliare.
– Cum va influenţa pastoraţia vocaţională acest nou mănunchi de competenţe?
– Pastoraţia vocaţională trebuie să fie sporită şi să devină, în mintea şi în inima fiecărui preot, o adevărată prioritate misionară. Acest lucru se va întâmpla, înainte de toate, trăind primatul rugăciunii, indicaţie evanghelică pentru orice discurs vocaţional autentic – „Rugaţi, aşadar, pe stăpânul secerişului să trimită lucrători în secerişul Său” -, primind profilul autentic al identităţii sacerdotale, evitând diluări temătoare, care, adesea, în deceniile trecute, au redus vocaţia mai mult la o alegere subiectivă, decât a recunoaşte ceea ce este ea: răspuns al persoanei la o chemare obiectivă a lui Dumnezeu, mijlocită în mod eclezial. În sfârşit, nu în ultimul rând, sfinţenia slujitorilor va determina o reînflorire a vocaţiilor. Preoţii sfinţi au umplut mereu seminariile.
– Cu acest motu proprio, Congregaţia pentru Cler are competenţă integrală – de la pastoraţia vocaţională şi de la formarea iniţială până la formarea permanentă şi la conducerea pastorală şi disciplinară – asupra preoţilor. Cum trebuie interpretată această unificare a responsabilităţii?
– Continuitatea formării reprezintă o prioritate în orice domeniu, îndeosebi în cel eclezial, care trebuie să considere mereu formarea formatorilor un element esenţial al operei de evanghelizare şi a însăşi vieţii Bisericii. Aşa cum a afirmat Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, în Pastores dabo vobis: „Formarea permanentă a preoţilor […] este continuarea naturală şi absolut necesară a acelui proces de structurare a personalităţii preoţeşti care a început şi s-a dezvoltat în seminar […]. Este deosebit de importantă perceperea şi respectarea legăturii intrinsece existente între formarea care precede hirotonirea şi cea care urmează după aceea.” Slujirea acestei Congregaţii adusă ministerului şi vieţii preoţilor, cunoştinţele care derivă şi studierea problemelor care apar, referitoare la preoţii din lume, vor reprezenta, în afară de aceasta, o indispensabilă busolă de orientare pentru alegerile care trebuie făcute în formarea iniţială.
– Care sunt proiectele dumneavoastră în privinţa formării iniţiale şi permanente a preoţilor, mai ales în lumina Conciliului, a cărei aniversare de cincizeci de ani de la deschidere tocmai am celebrat-o?
– Înainte de toate să se favorizeze cât mai mult posibil atenţia faţă de textele Conciliului Vaticanl II referitoare în mod specific la preoţi, îndeosebi decretele Presbyterorum ordinis şi Optatam totius. Conciliul reprezintă, încă şi întotdeauna, busola sigură cu care Biserica este chemată să îşi orienteze propria navigare în timpurile prezente. Apoi, desigur, din mai multe părţi apare urgentă o ridicare a tonului spiritual, şi de aceea şi uman şi cultural, al preoţilor. Într-una din intervenţiile de la recentul Sinod despre noua evanghelizare, un tânăr laic catehet le cerea părinţilor, în numele celor de vârsta sa şi, într-un anumit fel, în numele poporului lui Dumnezeu, preoţi „de calitate”, cu înalt profil cultural şi spiritual, capabili să apropie de Cristos prin cuvântul lor şi prin viaţa lor, şi să celebreze cultul, lăsând să transpară, prin plinătate interioară, sacralitatea misterului. Consider deosebit de interesant că, din lumea laicală şi a tineretului, au ajuns la părinţii sinodali aceste cereri. Desigur, orice efort va fi făcut pentru a oferi, fiecărui preot din Biserică, instrumentele cele mai bune pentru ca fiecare domeniu al formării (umane, spirituale, doctrinale şi pastorale) să poată primi hrană corespunzătoare. Atenţie deosebită va trebui dată, apoi, în domeniul pastoraţiei vocaţionale, discernământului vocaţiilor, favorizând la maxim chemările autentice ale Domnului şi prevenind, acolo unde este necesar, orice instrumentalizare necuvenită a slujirii.
– Cum trebuie citită măsura Papei în optica noii evanghelizări în Anul Credinţei?
– Mai ales din punctul de vedere al rolului de neînlocuit pe care slujitorii sacri îl au în opera noii evanghelizări. Dacă este adevărat că, în orice timp, Domnul reînnoieşte Biserica sa, trezind carisme şi experienţe de sfinţenie autentică, acest lucru nu exclude deloc ca această metodologie divină să poată şi să trebuiască să se refere şi la dimensiunea instituţională a Bisericii, deci şi la cei care în ea sunt părtaşi de Ordinul sacru. Anul Credinţei, convocat de Papa Benedict al XVI-lea, cu ocazia aniversării a cincizeci de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II şi – să nu uităm aceasta – a aniversării a douăzeci de ani de la promulgarea Catehismului Bisericii Catolice, care este catehismul Conciliului, reprezintă o etapă fundamentală de impuls pentru noua evanghelizare şi nu este desigur întâmplător că, tocmai în acest an, Papa, condus de Duhul Sfânt în discernământul său superior, şi-a asumat această decizie importantă.
– Ce aţi vrea să le spuneţi seminariştilor care, de astăzi, sunt sub responsabilitatea dumneavoastră?
– Înainte de toate un cuvânt de bun venit preaiubiţilor seminarişti din toată lumea. Apoi aş vrea să le spun că este cu bucurie profundă, emoţie evidentă şi nu fără cutremurare, datorită conştiinţei darului inestimabil care sunt ei pentru Biserica din prezent şi din viitor, că Congregaţia pentru Cler primeşte din mâinile lui Petru grija faţă de persoanele lor şi faţă de locurile formării lor, în care vocaţia, pe care au primit-o de la Dumnezeu, este chemată să se maturizeze, pentru ca, tot mai mult, în ei să fie schiţate trăsăturile Bunului Păstor. Rugăciunea neîncetată pentru preoţi, care din totdeauna a cuprins necesităţile vocaţionale ale Bisericii, aşadar şi pe fiecare seminarist, devine acum invitaţie corală adresată Bisericii întregi pentru ca, din toate părţile, să se înalţe, ca un singur glas, un strigăt de implorare: „Doamne, dăruieşte Bisericii Tale preoţi sfinţi!”
