Ziua Mondială a Bolnavului marcată luni la Bucureşti
16.02.2013, Bucureşti (Catholica) - „Congregaţiile religioase sunt un dar pentru Biserică, dar şi pentru societate, şi acest lucru devine şi mai evident atunci când este vorba de bolnavi”, a afirmat PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, în cadrul Sfintei Liturghii solemne, celebrată luni, 11 februarie a.c. în biserica „Maica Îndurerată”, din Bucureşti, cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului, informează ARCB.ro.
„Sunt numeroase congregaţiile religioase care se dedică activităţilor sociale, îndeosebi îngrijirii persoanelor singure şi bolnave, punând în practică, în viaţa lor de zi cu zi, îndemnul din parabola samariteanului milostiv, relatată de evanghelistul Luca (17,19): Mergi şi fă şi tu la fel!”, a spus Episcopul. Pornind de la parabola samariteanului milostiv, PS Cornel a făcut apoi o sinteză a Mesajului Papei Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Bolnavului. După predică, PS Cornel Damian şi preoţii concelebranţi au administrat Ungerea Bolnavilor, iar la sfârşitul Sfintei Liturghii, cei prezenţi au participat la o agapă frăţească. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Caritas Bucureşti şi Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti.
Ziua Mondială a Bolnavului, aşa cum explică Papa Benedict al XVI-lea în mesajul său, „este pentru bolnavi, pentru lucrătorii sanitari, pentru credincioşii creştini şi pentru toate persoanele de bunăvoinţă un moment forte de rugăciune, de împărtăşire, de oferire a suferinţei pentru binele Bisericii şi de chemare adresată tuturor să recunoască în persoana fratelui bolnav Chipul Sfânt a lui Cristos care, suferind, murind şi înviind a înfăptuit mântuirea omenirii”. Celebrând această Zi, Biserica doreşte să le spună celor bolnavi că nu sunt abandonaţi ori inutili, ci „chipul transparent al lui Cristos”. (foto: Asociaţia Caritas Bucureşti)
