Ziua Socială a Studenţilor la Iaşi
19.02.2013, Iaşi (Catholica) - Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, Oficiul pentru Pastoraţia Universitară, împreună cu Asociaţia Studenţilor Catolici şi Centrul Diecezan Caritas, au organizat Ziua Socială a Studenţilor, sâmbătă, 16 februarie 2013, la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi. Tema întâlnirii se înscrie în atenţia şi preocuparea Diecezei de Iaşi pentru Familie şi Credinţă: „Mai avem… Chef de familie…?!”, aflăm de pe Ercis.ro. Pr. Alois Bulai a arătat că familia îşi are originea încă din Geneză, odată cu Facerea lumii, surprinsă ulterior de-a lungul istoriei şi desăvârşită de modelul prin excelenţă al acesteia: Familia Sfântă de la Nazaret. Pe lângă aspectele teologice prezentate de acesta şi pr. moderator Lucian Farcaş, aspectele socio-umane au fost reliefate de prof. Daniela Şoitu, prof. Alois Gherguţ şi prof. Gheorghe-Ilie Fârte, realizându-se o abordare complexă a temei ce a surprins problemele actuale cu care se confruntă tinerii secolului al XXI-lea în alegerea vieţii de familie.
Astfel, sub aspect sociologic s-a evidenţiat necesitatea cunoaşterii de sine, a valorilor interumane şi a atracţiei fizice, precum şi importanţa integrităţii eului şi completarea în relaţia eu-tu, pentru a forma în cele din urmă un veritabil noi. Alois Gherguţ a proiectat o imagine a familiei actuale, sub formele ei prezente, cu funcţiile şi disfuncţiile aferente, subliniind provocările cu care se confruntă, din punct de vedere religios, social şi economic. Ideile lui au fost completate de Gheorghe-Ilie Fârte, care a făcut o paralelă între modul de convieţuire al animalelor şi tipologiile familiilor societăţii actuale, subliniind că omul este o fiinţă raţională ce are demnitate, având capacitatea de a alege să trăiască viaţa de familie pe baza valorilor autentice ale Sacramentului Căsătoriei. A subliniat, de asemenea, importanţa omului pentru Dumnezeu, care l-a dat pe unicul Său Fiu la moarte pentru mântuirea noastră. Într-o altă ordine de idei, dânsul a accentuat şi faptul că omul trebuie tratat nu ca un mijloc, ci ca un scop.
Punctul central al întâlnirii a fost participarea la celebrarea Euharistiei. După Sfânta Liturghie a urmat prânzul pregătit de gazde. Programul a continuat cu workshop-uri pe diferite teme, ce au avut în vedere familia universitară în diferite situaţii de viaţă: familia domestică, studentul ca părinte, atitudinea faţă de persoanele vârstnice, care sunt cel mai adesea marginalizate şi singure, şi relaţia dintre familie şi mass-media. În încheierea programului, mezzosoprana Petronela Andrieş şi soprana Gabriela Enăşescu, împreună cu pianistul Traian Hudumeac, au oferit un moment cultural de muzică sacră.
