Cuvântul revelator şi cuvântul creator al lui Dumnezeu
19.02.2013, Vatican (Catholica) - Cuvântul revelator al lui Dumnezeu este cuvânt creator: pe aceste două direcţii s-a conturat în dimineaţa zilei de luni, 18 februarie 2013, a doua meditaţie a Cardinalului Gianfranco Ravasi, din cadrul exerciţiilor spirituale pentru Postul Mare pentru Papa şi colaboratorii din Curia Romană, care au început duminică, 17 februarie. Cardinalul a reafirmat primatul harului divin, din al cărui izvor se nasc rugăciunea şi credinţa; la început este teofania, revelarea care este cuvânt: „Care este primul chip cu care se prezintă Dumnezeu? Prima revelaţie a lui Dumnezeu stă în Cuvânt. Harul Său se bazează pe Cuvânt. Şi este semnificativ să arătăm că tocmai începutul absolut al Vechiului şi al Noului Testament este marcat de Cuvânt. Dumnezeu a spus: ‘Să fie lumină’ şi a fost lumină. Creaţia este aşadar un eveniment sonor, este un Cuvânt, realitatea paradoxal cea mai umană, acea realitate care este extrem de fragilă – pentru că odată rostită se stinge – dar în acelaşi timp are o eficacitate particulară, deoarece fără cuvânt nu ar exista comunicarea”.
Reflecţia preşedintelui Consiliului Pontifical pentru Cultură a fost inspirată de Psalmul 119, în care Cuvântul este călăuză în întuneric: „făclie picioarelor mele este cuvântul Tău”. O lumină care risipeşte întunericul în special în cultura de astăzi, care se află într-un orizont incert, în care se celebrează imoralitatea, indiferenţa absolută pentru care „nu mai există distincţie între dulce şi amar” şi în care totul este în general gri. Prin urmare, confruntarea cu Cuvântul este esenţială, acesta ne arată adevărata scară a valorilor, „adesea centrată doar pe lucruri, bani, putere”. În Psalmul 23, apoi, Dumnezeu este păstor care călăuzeşte turma şi, în acelaşi timp, tovarăş de drum – elemente care subliniază valoarea harului: adevăr pe de o parte şi iubire pe de altă parte.
În centrul celei de-a treia meditaţii a stat teofania Creatorului care acţionează tocmai prin intermediul primei Sale epifanii, Cuvântul. Creaţia este „un alt cuvânt al lui Dumnezeu”, „conţine o muzică teologică tăcută”, a afirmat comentatorul german al Psaltirii, Gunkel, „un mesaj care nu cunoaşte cuvinte sonore sau ecouri, dar care străbate întreg universul”. Psalmul 19 subliniază că spaţiile astrale „vorbesc” despre lucrarea creatoare a lui Dumnezeu. Este necesar aşadar să ne întoarcem la a contempla: „Absenţa uimirii în omul contemporan este semn al superficialităţii. El se apleacă doar asupra lucrării mâinilor lui, este incapabil să îşi înalţe privirea spre cer, să admire în profunzime cele două extreme: universul şi microcosmosul. Şi astfel s-a ajuns ca omul, lipsit de contemplare, să desfigureze pământul, folosindu-l doar ca pe un instrument. Nu mai simte pământul ca pe un frate”.
O parte din meditaţie a fost apoi dedicată dialogului dintre credinţă şi ştiinţă – temă dragă teologului Ratzinger – distincte dar nu total separate. Credinţa răspunde la „de ce?”; ştiinţa răspunde la „cum?”. Pascal, potrivit Cardinalului Ravasi, a sintetizat excesele de evitat: „a exclude raţiunea, a nu accepta decât raţiunea”. În acelaşi timp, filozoful a indicat o cale: „lucrurile umane trebuie să fie înţelese pentru a putea fi iubite, în timp ce lucrurile divine trebuie să fie iubite pentru a putea fi înţelese”. „Trebuie să ne aruncăm mai întâi în marea credinţei – a adăugat Cardinalul – şi apoi să începem să navigăm, a crede şi a înţelege se încrucişează în mod necesar”. Calea rugăciunii aşadar este calea teologiei, care merg „în contrapunct şi nu în opoziţie”. Armonia celor două căi este prezentată simbolic în Psalmul 19 prin dublul soare: cel de pe cer şi Cuvântul lui Dumnezeu ca soare. „Soarele străluceşte pe cer şi ne vorbeşte despre revelaţia cosmică. Dar apoi Cuvântul lui Dumnezeu este celălalt soare, care ne luminează din plin. Iată cuvântul revelator şi cuvântul creator”.
