Cardinalul Dziwisz despre responsabilitatea alegerii noului Papă
25.02.2013, Roma (Catholica) - Cardinal Stanisław Dziwisz are 73 de ani şi va intra deci în Conclavul din luna martie care va alege un nou Papă. Prelatul s-a născut în aba Wyżna, Polonia, şi a fost hirotonit preot la 24 de ani. A fost secretarul personal al Papei Ioan Paul al II-lea, fiind creat Cardinal de succesorul Pontifului polonez, adică de Papa Benedict al XVI-lea, în 2006. În continuare putem citi un interviu pe care Cardinalul Dziwisz l-a oferit publicaţiei catolice Niedziela.
– Eminenţă, aţi fost martor unei lecţii oferite de Papa Ioan Paul al II-lea. Cum ar trebui să înţelegem cealaltă lecţie – responsabilitatea faţă de Biserică – dată acum de Papa Benedict al XVI-lea?
– Papa Ioan Paul al II-lea a fost foarte apropiat de Cardinalul Joseph Ratzinger; mai apoi Cardinalul Ratzinger, ca Papa Benedict al XVI-lea, a fost foarte apropiat de gândirea Papei Ioan Paul al II-lea. Pontiful polonez îl consulta în toate problemele importante, chiar şi în ultimele sale de zile de viaţă. Cu siguranţă, fiecare dintre ei are propria carismă. Papa Benedict al XVI-lea este un mare Papă care a influenţat înnoirea şi aprofundarea vieţii religioase a Bisericii prin pregătirea sa intelectuală şi teologică şi prin spiritualitatea sa. Va rămâne cu siguranţă în istorie ca un mare Papă.
Carisma sa este unică, asemenea carismei unice a Papei Ioan Paul al II-lea, care şi-a desfăşurat pontificatul într-un mod diferit. Dar vedem o împlinire în acest pontificat. Cu siguranţă Sfântul Părinte şi-a analizat toate problemele personale înainte să îşi prezinte decizia la Consistoriu. Trebuie să respectăm aceasta şi să ne rugăm lui Dumnezeu pentru el. Duhul Sfânt domneşte peste întreaga Biserică şi dă viaţă fiecărui moment. Noi acceptăm decizia ca voinţa lui Dumnezeu, inspirată de Duhul Sfânt.
– Papa Benedict al XVI-lea a vorbit adesea despre Biserică folosind imaginea unei bărci aruncate de valuri. Cum ar trebui să interpretăm decizia sa în spiritul credinţei? Ar trebui să ne bazăm pe Duhul Sfânt?
– Trebuie să o acceptăm ca voinţa lui Dumnezeu. Decizia s-a luat cu rugăciune şi reflecţie. Sfântul Părinte sigur nu a luat uşor hotărârea. Fiind atâţia ani alături de Papa Ioan Paul al II-lea, ştiu că o astfel de decizie costă mult. Iar această decizie a fost dificilă, dar curajoasă.
– I-a surprins decizia pe Cardinali?
– Papa Benedict al XVI-lea ne-a surprins pe toţi, foarte mult. Nu ne aşteptam, dar am acceptat cu credinţă şi îi mulţumim Sfântului Părinte pentru tot ce a făcut şi pentru ceea ce face încă pentru noi. Se va dedica fără îndoială contemplării şi va sprijini în continuare Biserica cu rugăciunea sa.
– Având experienţa romană, Eminenţa Dvs sigur priveşte spre Papa Benedict al XVI-lea altfel decât privim noi, ceilalţi. Ne puteţi spune ceva în acest sens?
– Secolul trecut am avut cu adevărat Papi mari. Fiecare dintre ei a avut propria carismă, dar s-au completat unul pe altul. În acest fel Biserica a fost îndrumată de păstori care au ştiut cum să o sprijine în momentele particulare, pe care Biserica s-a bazat şi la fel întreaga umanitate. Începând cu Papa Leon al XIII-lea, trecând prin Papii Pius al X-lea, Benedict al XV-lea, Pius al XI-lea, Pius al XII-lea şi, desigur, Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea, Ioan Paul I şi al II-lea, fiecare dintre aceşti Papi a avut o carismă, fiecare a contribuit în Biserică cu propria sa personalitate, pe lângă ceea ce au primit de la Duhul Sfânt. Papa Benedict al XVI-lea a venit cu persoana sa, cu talentul şi cu carisma sa, pe lângă ceea ce i-a spus Duhul Sfânt. Toate acestea vor aduce roade. Noul Papă se va dărui de asemenea pe sine Bisericii, va îmbogăţi Biserica cu o nouă carismă.
– Aşa după cum bine spuneţi, Papa reprezintă un sprijin nu doar pentru Biserică, pentru credincioşi, dar şi pentru întreaga umanitate. Aşteptăm deci un nou Papă, care va conduce Biserica cu siguranţă prin furtunile şi uraganele vremurilor actuale…
– Biserica este un semn de contradicţie. A fost, este şi va fi un astfel de semn deoarece slujirea ei, mesajul ei, nu sunt convenabile pentru toţi. De aceea ne rugăm cu toţii pentru un Papă care să conducă Biserica în acest fel, ca ea să îşi împlinească misiunea primită de la Isus Cristos.
– Eminenţa Dvs sunteţi Cardinal elector. Viitorul Conclav va avea o sarcină extraordinară. Votul fiecărui elector este foarte important pentru Biserică şi pentru omenire în ansamblu. Va trebui să vă gândiţi bine la cine să fie Papă…
– Trebuie să ne întoarcem la textele Papei Ioan Paul al II-lea, la testamentul său, unde scria cuvinte semnificative: „Duhul Sfânt se va arăta”. Cardinalii strânşi în rugăciune trebuie să recunoască voinţa lui Dumnezeu, să accepte indicaţiile Duhului Sfânt şi astfel să aleagă un nou Papă. Pentru mine va prima oară când voi participa la un Conclav, dar aşa după cum am auzit de la alţi Cardinali, într-un Conclav poţi să simţi prezenţa Duhului Sfânt. Trebuie să ne deschidem inspiraţiei Sale şi să îl alegem pe omul pe care Dumnezeu în doreşte.
– Vă vom sprijini în această alegere cu rugăciunile noastre…
– Îmi pun mare încredere în rugăciunea Bisericii. Putem să îl cerem pe Duhul Sfânt, să ne arate persoana cea mai potrivită dintre candidaţi, pentru Biserica de astăzi şi pentru cea de mâine. În plus sunt sigur că vom fi sprijiniţi grija Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea.
– Papa Benedict al XVI-lea spunea că simte că Papa Ioan Paul al II-lea îl priveşte de sus din ceruri. Cred că şi acum este alături de Biserică, cu o grijă iubitoare.
– Cu siguranţă Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea ne pomeneşte în rugăciunile sale, fiind fidel iubirii sale pentru Dumnezeu şi pentru om. Ne vom baza şi pe sprijinul Papei Benedict al XVI-lea, care a spus că îi va cere lui Dumnezeu ajutor în toate problemele, ca să reuşească. Vă invit pe toţi să vă rugaţi pentru Biserică, să vă rugaţi Duhului Sfânt, ca să ne indice persoana de care are nevoie Biserica.
