Papa Francisc – probleme cu cântatul şi cu limbile străine
02.04.2013, Vatican (Catholica) - După un spirit îndrăgostit de muzică şi un poliglot precum Papa Benedict al XVI-lea, mulţi au fost surprinşi de faptul că Papa Francisc nu cântă şi nu intonează la Liturghie, precum şi de faptul că nu vorbeşte limbi străine (alta decât italiana) în contexte publice. S-a putut vedea aceasta încă de la prima Liturghie ca Papă, celebrată la 14 martie, în Capela Sixtină, cu Colegiul Cardinalilor, la momentele care în mod tradiţional sunt cântate, noul Pontif recitând. Vizibil a fost acest aspect şi ieri, 1 aprilie, când la „Regina Coeli” a recitat normal în loc să intoneze rugăciunea mariană.
Ca Episcop al Romei s-a folosit doar de italiană în discursurile sale publice, singurele imixtiuni fiind eventual în spaniolă, limba sa nativă, în primele zile de pontificat. Şi zecile de naţiuni care îşi regăseau limba în saluturile de la tradiţionalul „Urbi et Orbi” din ziua de Paşti au avut surpriza să vadă că acest moment a fost eliminat de Papa Francisc. De ce? Jurnaliştii au stat de vorbă – de ceva vreme – cu purtătorul de cuvânt al Vaticanului, pr. Federico Lombardi, căutând o explicaţie. Printre altele, într-una din zilele trecute, pr. Lombari a glumit spunând că despre iezuiţi există o vorbă: „nec rubricat, nec cantat, referinţă la faptul că iezuiţii nu se remarcă printr-un entuziasm pentru cântările liturgice şi nici ca specialişti în liturgică”. Papa Francisc, a spus pr. Lombardi, pare a împărtăşi aceste trăsături.
Anterior pr. Lombardi a negat zvonurile că Pontiful de 76 de ani ar avea probleme cu cântatul datorită unei operaţii pe care a avut-o la 21 de ani, când jumătate din plămânul său drept a fost scos după o gravă infecţie pulmonară. Mai recent, pr. Lombardi a explicat faptul că Papa nu cântă datorită „răguşelii”, respectiv vocii „înecate”. Citeşte tare, „dar nu este vocea Papei Ioan Paul al II-lea, nu are rezonanţa unui actor”. Se pare că însuşi Papa a dat o explicaţie acum câţiva ani, într-o carte republicată recent, sub un nou titlu, după alegerea sa la 13 martie. Cartea intitulată iniţial „El Jesuita” (Iezuitul), apărută în 2010, a fost retipărită cu un titlu care s-ar traduce astfel: „Papa Francisc – Conversaţii cu Jorge Bergoglio”. Este vorba de o serie de interviuri cu pe atunci Cardinalul şi Arhiepiscopul de Buenos Aires, printre altele fiind întrebat ce limbi vorbeşte.
În răspuns, viitorul Papă spunea că nu vorbeşte italiana la modul perfect, că într-o vreme vorbea bine franceza şi că se descurca cu germana, dar îi lipseşte practica. „Singura limbă care mi-a provocat mereu mari probleme a fost engleza”, a spus el, în special datorită pronunţiei, „eu fiind foarte afon”. Mai explica în carte că înţelege dialectul italian al tatălui său şi al bunicilor din partea mamei, proveniţi din regiunea Piemonte, dar nu se descurcă cu dialogul genovez. O întâmplare din copilărie i-a născut şi aversiunea faţă de acest dialect: „un unchi neruşinat ne-a învăţat cântece obscene în dialectul genovez; aşa se face că puţinele cuvinte ce le ştiu în genoveză nu sunt pronunţabile”.
S-ar putea deci să avem un pontificat în care să se folosească predominant italiana (în predici şi discursuri), pe lângă latina pentru momente specifice. Dacă ultimii săi doi predecesori la audienţele generale, la final, salutau în limbile mai importante, Papa Francisc nu a făcut aşa ceva, nici măcar în limba sa maternă, spaniola. Pr. Lombardi a spus: „este destul de clar că nu vrea să discrimineze” sau să arate favoritism alegând să vorbească în unele limbi, dar nu în altele. „Evident, nu consideră că este necesar să citească personal rezumatele în diferite limbi”, la audienţele generale, a mai susţinut purtătorul de cuvânt.
