Papa îl felicită pe câştigătorul premiului Templeton
07.05.2008, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea l-a felicitat pe preotul şi cosmologul polonez care a câştigat premiul Templeton pentru contribuţia sa la dialogul dintre religie şi ştiinţă. În mesajul transmis prin Arhiepiscopul Fernando Filoni, substitut pentru afacerile generale ale Secretariatului de Stat, Papa l-a felicitat pe Mons. Michal Heller, profesor de fizică, cosmologie şi filosofia ştiinţelor la Academia Pontificală de Teologie. Mesajul spune: „Sfântul Părinte a fost încântat să afle că aţi câştigat premiul Templeton ca recunoaştere a extraordinarei Dvs contribuţii la dialogul dintre ştiinţă şi religie, şi vă trimite cele mai calde felicitări şi urări de bine”.
Citând din enciclica „Fides et Ratio”, nota continuă: „După cum ştiţi, Sanctitatea Sa a subliniat în repetate rânduri importanţa unei întâlniri rodnice între credinţă şi raţiune, cele două aripi cu care spiritul uman se înalţă în contemplarea adevărului, şi doreşte să îi încurajeze pe toţi aceia care îşi dedică vieţile explorării percepţiei profunde ce poate fi dobândită prin cercetarea ştiinţifică în contextul credinţei religioase”. Referindu-se la psalmul 18, mesajul continuă: „Papa se roagă pentru munca Dvs în domeniul cosmologiei şi filosofiei ca să ajute la propagarea faptului că `cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria`.”
„În timp ce veţi primi acest premiu la Londra, la 7 mai 2008, Sfântul Părinte vă va pomeni în rugăciunile sale. El acordă binecuvântarea sa apostolică Dvs şi tuturor celor care contribuie la promovarea unei mai bune înţelegeri a relaţiei dintre religie şi ştiinţă.” Premiul Templeton se acordă persoanelor în viaţă care şi-au adus o contribuţie excepţională la afirmarea dimensiunii spirituale a vieţii, prin idei, descoperiri sau lucrări practice.
