Iubirea lui Dumnezeu ne mântuieşte, nu banii, puterea sau vanitatea
10.04.2013, Vatican (Catholica) - „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul Său, unicul născut, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”: pe această afirmaţie a lui Isus, conţinută în pasajul evanghelic propus de Liturghia zilei de miercuri, 10 aprilie 2013, Papa Francisc şi-a dezvoltat scurta sa predică din Liturghia celebrată în Capela Casei Sfânta Marta. Alături de el au concelebrat Cardinalul Angelo Sodano şi Cardinalul Angelo Comastri, în prezenţa unor angajaţi ai Fabricii Sf. Petru şi a ministrului italian de interne, Anna Maria Cancellieri, însoţită de familia ei. „Domnul”, a spus Papa, „ne mântuieşte prin iubirea Sa: nu ne mântuieşte printr-o scrisoare, printr-un decret, ci iubirea Sa”. O iubire atât de mare încât l-a făcut să îl trimită pe Fiul Său, care „s-a făcut unul dintre noi, a umblat împreună cu noi… şi aceasta ne mântuieşte”. Dar „ce înseamnă această mântuire? Ce înseamnă a fi mântuiţi?” Înseamnă a primi de la Domnul „demnitatea pe care am pierdut-o”, demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Înseamnă a obţine speranţa.
Această demnitatea creşte „până la întâlnirea definitivă cu El. Acesta este drumul mântuirii, şi este frumos… Avem demnitate, suntem oameni ai speranţei. Aceasta înseamnă să fim mântuiţi prin iubire”. Problema, însă, a subliniat Pontiful, este că uneori dorim să ne mântuim de unii singuri, „şi credem că o facem”, bazându-ne de exemplu siguranţa pe bani şi spunând: „Sunt în siguranţă, am bani, de toate… nu există nici o problemă… Am demnitate: demnitatea unei persoane bogate”. Aceasta însă „nu ajunge. Ne gândim la parabola evanghelică a acelui om care avea hambarele pline şi şi-a spus: ‘Voi dărâma hambarele şi îmi voi construi altele mai mari… şi voi spune sufletului meu: Suflete, ai adunat bunuri suficiente pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi desfătează-te!’ ‘Şi Domnul îi spune: ‘Nebunule, chiar în noaptea aceasta ţi se va cere sufletul’. Această mântuire nu merge, este o mântuire provizorie, şi chiar una aparentă!”
Alteori „credem că putem să ne mântuim cu vanitatea, cu orgoliu, nu? Ne credem puternici… Nici aceasta nu merge. Mascăm sărăcia noastră, păcatele noastre cu vanitatea, cu orgoliul… Şi aceasta se termină”. „Adevărata mântuire”, a reafirmat Papa, „stă în demnitatea pe care Dumnezeu ne-o redă, în speranţa pe care Cristos ne-a dat-o prin Paştele Său. Să facem astăzi un act de credinţă: ‘Doamne, eu cred. Cred în iubirea Ta. Cred că iubirea Ta m-a mântuit. Cred că iubirea Ta mi-a dat acea demnitate pe care nu o aveam. Cred că iubirea Ta îmi dă speranţa”. Şi „doar iubirea lui Dumnezeu” poate da adevărata demnitate şi adevărata speranţă. Este frumos să credem în iubire, acesta este adevărul. Este adevărul vieţii noastre. Să ne rugăm: ‘Doamne, cred în iubirea Ta’. Şi să ne deschidem inimile pentru ca să vină această iubire, să ne umple şi să ne facă să îi iubim pe ceilalţi”.
O, multumim lui Dumnezeu! Ce fior christic transmite constatarea unitatii cu Invatatorul si Biserica Sa! Il imbratisam pe Sfantul Parinte Francisc, la fiecare cuvant al sau rostit pentru noi, cu indemnul de a fi trait… pentru ca simtim ca-si are izvorul in Evanghelie. De la Catedra Sfantului Petru rasuna mesajele de mantuire ale Fiului lui Dumnezeu! Sfantul Parinte ne orienteaza spre IUBIRE, spre Dumnezeul-Iubire, care mantuieste.
…Am tresarit la citirea acestui mesaj, pentru ca in lunile trecute, de pe pagina Pedagogia Divina= Pedagogia Iubirii, a revistei Vita Catholica Banatus, am scris un articol cu acest titlu Eu cred in IUBIRE!… acum, intr-o seara pe Facebook, explicitam cuvantul „mantuire”… Ce mult ne iubeste Dumnezeu!
Preamareste sufletul meu pe Dumnezeu! Ce ecou minunat datator de bucurie adevarata, se transmite de la Catedra lui Petru… la micuta mea catedra de Religie… la cursul meu de la Asistenta Sociala- Universitatea Eftimie Murgu- Resita, cand procedand la necesara intoarcere la Izvoare, la Pedagogia Evangheliei, redescoperim filiatia noastra divina, demnitatea pe care El ne-o poate reda si „ne deschidem inimile pentru ca să vină această iubire, să ne umple şi să ne facă să îi iubim pe ceilalţi”, dupa cum mentioneaza Sfantul Parinte Francisc.
Am scris atatea carti pentru „fratii mei, oamenii” despre Iubirea lui Dumnezeu (Ca toti sa fie UNA, Primatul Iubirii, Ce mult ne iubeste Dumnezeu! Martorii Iubirii, Maranatha – Domnul nostru vine!, Pedagogia Divina- Pedagogia Iubirii, …) si m-a durut cand am auzit, ca reactie, „ce atata Dumnezeu-Iubire”… dar aceste cuvinte palesc cu adevarat cand acest adevar rasuna de la Catedra Sfantului Petru, pentru ca Petru al zilelor noastre, venit prin Vointa Divina, in spiritul Sfantului Francisc, intareste pe fratii sai! Multumim lui Dumezeu!