Sfântul Părinte l-a primit pe premierul Mozambicului
11.04.2013, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă, Sfântul Părinte l-a primit în audienţă în Palatul Apostolic din Vatican, pe Alberto Clementino Vaquina, primul ministru al Mozambicului. După această întâlnire, premierul Vaquina a fost primit de Cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de stat, şi de Arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru relaţiile cu statele.
„În timpul discuţiilor cordiale”, se spune în comunicatul dat de biroul de presă al Sfântului Scaun, „primul ministru i-a transmis Sfântului Părinte felicitările poporului mozambican pentru alegerea ca Papă”. „Mai apoi s-a exprimat recunoştinţa pentru bunele relaţii care există între Sfântul Scaun şi Mozambic, întărite de înţelegeri bilaterale între cele două părţi, semnate la 7 decembrie 2011 şi ratificate anul trecut. În special a fost subliniată contribuţia Bisericii Catolice la pacea şi dezvoltarea ţării, mai ales prin iniţiativele ei din sfera educaţiei şi a asistenţei caritabile.”
Mozambic este o ţară din sud-estul Africii, cu o populaţie de 24 de milioane de locuitori. Creştinii sunt majoritari (56%), urmaţi de musulmani (18%). Biserica Romano-Catolică este formată în această ţară din 12 Dieceze, având peste patru milioane de credincioşi. Franciscanii portughezi au deschis aici prima misiune catolică în anul 1500.
