George Weigel: propunere de reforme pentru Colegiul Cardinalilor
18.04.2013, Washington (Catholica) - Colegiul Cardinalilor şi Conclavul trebuie reformate. Aceasta este opinia lui George Weigel, binecunoscut catolic american, autor printre altele a unei impresionante biografii a Papei Ioan Paul al II-lea. Scriitorul american vorbeşte despre necesara reformă într-un articol apărut ieri în „First Things”, şi intitulat „Reforma (şi re-formarea) Colegiului Cardinalilor”. În opinia sa, recentul Conclav a reunit un „electorat ciudat”, dintre care 20% erau membri emeriţi. „Doar opt Cardinali electori au avut sub 65 de ani (şi jumătate dintre cei mai tineri erau americani: Cardinalii Burke, DiNardo, Dolan şi Harvey).”
Weigel subliniază că acum nici decanul şi nici vice-decanul Colegiului nu au avut drept de vot, depăşind pragul de 80 de ani. Mai observă şi că India a avut mai mulţi Cardinali electori decât Franţa (5 la 4) şi decât Marea Britanie (fără nici unul, după retragerea Cardinalului scoţian Keith O’Brien). Cardinalul Lubomyr Husar, Arhiepiscop Major al celei mai mari Biserici Catolice Răsăritene, a ratat Conclavul cu doar două zile, împlinind 80 de ani la 26 februarie, în timp ce Cardinalul Walter Kasper, preşedinte emerit al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine, a participat la alegeri deoarece a împlinit 80 de ani la cinci zile după începerea perioadei interregnum. George Weigel mai arată în articol şi că, în forma actuală, Colegiul Cardinalilor nu reprezintă cu adevărat populaţia catolică: America Latină, unde trăiesc peste jumătate din catolici, a trimis 19 Cardinali electori în Capela Sixtină; în schimb Italia, „unde practicarea catolicismului nu este tocmai robustă” şi sunt 4% dintre catolicii lumii, a avut 28 de Cardinali electori.
Weigel propune câteva reforme care să rezolve aceste probleme. În primul rând propune eliminarea ideii de scaune ocupate în mod tradiţional de Cardinali, în special în Arhidiecezele unde credinţa este „muribundă”. „Dacă doar 7% din populaţia catolică participă la Liturghia duminicală”, după cum se întâmplă în unele oraşe din Europa, de ce Episcopii lor ar trebui să aibă automat asigurat accesul în Colegiul Cardinalilor? Weigel propune să se aştepte până ce Episcopii acestor Dieceze demonstrează că sunt capabili de re-evanghelizare. A doua propunere este de a transforma Consiliile Pontificale în „institute de cercetare”, încredinţând conducerea lor unor preoţi, persoane consacrate sau laici calificaţi, în locul unor Cardinali. A treia propunere vizează anularea tradiţiei ca şefii unor birouri administrative din Vatican să devină imediat Cardinali – de exemplu Guvernoratul Cetăţii Vaticane, Administraţia Patrimoniului Scaunului Apostolic sau Prefectura Afacerilor Economice.
Nu în cele din urmă, Weigel propune o reorganizare a Colegiului Cardinalilor pe o bază geografică şi demografică, cu un maxim de 144 de membri. Este un număr biblic: 12 triburi înmulţit cu 12 Apostoli. Mai mult, propune ca toţi Cardinalii să îşi piardă dreptul de vot când se retrag din slujire, fie de la conducerea Diecezelor, fie din Curie, şi nu când împlinesc 80 de ani, deoarece „un electorat în care aproape 1 din 5 este pensionar nu este un electorat bine gândit”. Nici decanul şi nici vice-decanul Colegiului nu trebuie să fie Cardinali fără drept de vot. De asemenea Weigel propune ca pe viitor Cardinalii electori să se întâlnească periodic, o dată la 18 luni, pentru ca să se cunoască între ei mai bine.
