Americani obişnuiţi cu vieţi extraordinare (II)
05.05.2008, SUA (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea s-a aflat în luna aprilie într-o vizită în Statele Unite ale Americii. Printre întâlnirile pe care le-a avut, una a fost în New York cu tinerii. Între altele Sfântul Părinte le-a indicat tinerilor ca exemplu vieţile a şase americani, nativi sau prin adopţie: Sf. Elizabeth Ann Seton, Sf. Frances Xavier Cabrini, Sf. John Neumann, Fericita Kateri Tekakwitha, Venerabilul Pierre Toussaint şi pr. Felix Varela – „şase bărbaţi şi femei obişnuiţi care au avut vieţi extraordinare”. Cine sunt aceşti americani obişnuiţi cu vieţi extraordinare? Lumea Catholica a publicat trei articole despre aceşti şase americani. În al doilea articol sunt prezentaţi Sfântul John Neumann şi Fericita Kateri Tekakwitha.
Sfântul John Nepomucene Neumann (28 martie 1811 – 5 ianuarie 1860) a fost Episcop de Philadelphia (1852-1860) şi este primul Episcop american canonizat. S-a născut în 1811, la Prachatice, Boemia, pe teritoriul actualei Republici Cehe, aflată pe atunci în componenţa Imperiului Austro-Ungar. Fiind prea mulţi preoţi în Dieceza sa, de fapt în toată Europa, nu a găsit Episcop hirotonisitor decât în Statele Unite. În martie 1852, Neumann a fost consacrat în Baltimore ca Episcop de Philadelphia, Pennsylvania, la 41 de ani. A murit în 1860, la vârsta de 48 ani, în urma unui atac cerebral. Concetăţenii săi au început să îl aprecieze abia după moarte. Pentru sfinţenia sa, pentru scrierile şi predicile sale inspirate, John Neumann a fost beatificat de Papa Paul al VI-lea în timpul Conciliului Vatican II, la 13 octombrie 1963. A fost canonizat de Papa Paul al VI-lea la 19 Iunie 1977.
Kateri Tekakwitha (1656 – 17 aprilie 1680) este primul amerindian ridicat la cinstea altarelor. A fost fiica unei amerindience algonkin, creştină, şi a unui păgân mohawk. S-a născut în 1656 la Ossernenon, Auriesville, New York, şi a murit în 1680, lângă Montreal. La 25 martie 1679, de sărbătoarea Bunei Vestiri, a depunus în secret votul de castitate perpetuă, fapt pentru care a rămas cunoscută ca Floarea de Crin a tribului Mohawk, Fecioara tribului Mohawk, Crinul Pur şi Tandru etc. A murit la 24 de ani. Imediat după moarte, părintele Cholenec a observat că faţa lui Kateri, grav afectată de cicatricele de variolă, devenise de o frumuseţe cu totul neobişnuită. Ca urmare a ajutorului evident obţinut de fiecare dată prin mijlocirea ei, devoţiunea faţa de Kateri s-a răspândit rapid. A fost declarată Venerabilă de Papa Pius al XII-lea la 3 ianuarie 1943. A fost beatificată la 22 iunie 1980 de Papa Ioan Paul al II-lea. Pentru canonizare se mai aşteaptă un miracol care să fie recunoscut ca atare de Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor. Biografiile mai pe larg pot fi citite la www.Lumea.Catholica.ro.
