Papa a lansat o aplicaţie misionară pentru iOS şi Android
20.05.2013, Roma (Catholica) - Cu o apăsare pe un iPad, Papa Francisc a devenit primul Pontif care a lansat o aplicaţie pentru smartphone-uri şi tablete, extinzând prezenţa Bisericii în lumea digitală. Lansarea aplicaţiei MISSIO (disponibilă pentru iOS şi Android deopotrivă), a avut loc la 17 mai, în Aula Clementină, în timpul audienţei la Sfântul Părinte a 120 de directori naţionali ai Societăţilor Pontificale Misionare.
Aplicaţia reuneşte ştiri dinspre Roma, dar şi relatări, fotografii şi materiale video de la diverse misiuni, făcându-le accesibile tuturor celor interesaţi. Agenţia CNA a stat de vorbă cu pr. Andrew Small, directorul americani pentru misiuni. El a explicat cum a avut loc lansarea aplicaţiei, prezentată Papei pe un iPad. Sfântul Părinte a întrebat: „Apăs aici?” „Imediat ce a apăsat, a apărut o notificare spunând: ‘Papa Francisc a deblocat MISSIO App’. Şi s-a uitat la noi cumva surprins”, a amintit pr. Small. Aplicaţia este deja disponibilă în engleză, spaniolă, italiană, germană, franceză, portugheză, chineză şi arabă.
Scopul aplicaţiei este să ajute ca mesajul Papei şi al Bisericii să ajungă mai departe, vizaţi fiind în primul rând tinerii, care se folosesc de noile dispozitive. „Încă de la alegerea sa, Papa Francisc a trecut dincolo de Vatican, atingând vieţile oamenilor cu un stil simplu şi semnificativ”, a spus pr. Small. Cu această aplicaţie, Papa pune „Evanghelia misionară în buzunarele a milioane de persoane, tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, credincioşi şi căutători”, a adăugat el. MISSIO App a fost dezvoltată de compania Little iApps şi este disponibilă gratuit în iTunes App Store, precum şi în Google Play.
