Prima Sfântă Împărtăşanie în parohia Huşi
30.05.2013, Huşi (Catholica) - Duminică, 26 mai 2013, parohia „Naşterea Sfintei Fecioare Maria” din Huşi a fost în sărbătoare. Douăzeci de copii l-au primit pe Isus Euharisticul în sufletul şi în inima lor. Pentru a-l primi cu vrednicie pe Isus Cristos prezent în Sfânta Împărtăşanie, sâmbătă, 25 mai, copii au făcut şi Prima Spovadă din viaţa lor.
După o perioadă intensă de pregătire, de muncă şi de efort din partea copiilor cât şi din partea celor implicaţi în pregătirea lor, a sosit şi ziua mult aşteptată. Începând cu ora 10, copiii, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, au început să apară unul câte unul, însoţiţi de părinţi, naşi, rude, prieteni şi invitaţi. Sărbătoarea a început cu procesiunea din faţa parohiei, unde copii însoţiţi de părinţi şi de pr. paroh Benone Butacu au plecat spre biserică. La intrarea în biserică procesiunea a fost întâmpinată de credincioşii comunităţii şi de corul care cânta „Fericită-i ziua aceasta”. Ajungând în faţa altarului, părinţii i-au prezentat lui Isus pe copii şi câte o lumânare în semn că şi-ar dori ca ai lor copii să fie mereu o lumină aprinsă în această lume.
La începutul Sfintei Liturghii copii au primit din partea pr. paroh Benone Butacu un cuvânt de încurajare şi de mulţumire. În cadrul Sfintei Liturghii, candidaţii la Prima Împărtăşanie au citit lecturile, au recitat intenţiile la rugăciunea credincioşilor şi au adus darurile la altar. Predica părintelui Benone Butacu a înălţat sufletul către Isus. Copiii plini de emoţie au răspuns la câteva întrebări. În cadrul predicii părintele a vorbit despre importanţa Euharistiei în viaţa familiei creştine şi rolul important pe care îl au părinţii în viaţa de credinţă a copiilor lor. Cu câteva zile înainte de acest eveniment copiii au aşternut pe hârtie unele dorinţe pe care Isus să le îndeplinească. Aceste dorinţe au fost citite în timpul predicii, fapt ce a crescut şi mai mult emoţia văzând cum copii şi-au dorit sănătate pentru cei din jurul lor, ajutor pentru persoanele aflate în dificultate materială şi spirituală, pentru ajutor la învăţătură şi pace în lume şi în ţară.
Momentul cel mai important a fost cel al împărtăşirii copiilor cu Trupul şi Sângele lui Isus. La sfârşitul Sfintei Liturghii, pr. Benone a mulţumit lui Dumnezeu pentru aceşti minunaţi copiii, viitorul şi speranţa Bisericii, şi i-a îndemnat să aibă grijă ca sufletele lor să fie mereu curate pentru a-l primi cât mai des pe prietenul lor şi al tuturor Isus Cristos. De asemenea, copii i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru darul pe care l-au primit. Ceremonia s-a încheiat la sala de cateheză, unde copii au servit o gustare şi au primit o amintire de la acest eveniment. (Gabriela Popescu pentru Ercis.ro)
