LC: Între avort şi dreptul copilului la viaţă
01.05.2008, Vatican (Catholica) - În numărul din 27 aprilie din L`Osservatore Romano, publicaţia semioficială a Vaticanului, Mons. Elio Sgreccia, preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă, a publicat un material intitulat „Între avort şi dreptul copilului la viaţă”, tradus de pr. Mihai Pătraşcu pe Ercis.ro şi preluat în ultimul număr al revistei Lumea Catholica. Articolul vine ca răspuns la rezoluţia 1607 adoptată la 16 aprilie de Adunarea parlamentară a Consiliului Europei. Această rezoluţie invită cele 47 de state membre să-şi orienteze, acolo unde este necesar, propria legislaţie în aşa fel încât să garanteze efectiv femeilor „dreptul de acces la avort sigur şi legal”. Documentul a fost aprobat cu 102 voturi pentru, 69 împotrivă şi 14 abţineri, după o lungă dezbatere care a hotărât cu privire la includerea în textul provizoriu a 72 de amendamente propuse anterior.
Mons. Sgreccia constată folosirea”cuvântului `drept`, cu referinţă la accesul efectiv la avort. Asta uimeşte deoarece este pentru prima dată când într-un document oficial al Consiliului Europei – aşa ca în cele ale Naţiunilor Unite – se vorbeşte despre avort ca despre un `drept`. De fapt, din punct de vedere legislativ, una este a permite sau a nu penaliza avortul efectuat în circumstanţe determinate, şi alta este a-l defini ca un `drept`, căruia în mod logic ar trebui să-i corespundă o `obligaţie` de tutelare a respectivului drept. Este oare cu adevărat posibil să se ceară în mod întemeiat un `drept la avort`? Pe ce baze s-ar putea justifica dreptul de a întrerupe viaţa unei fiinţe umane nevinovate şi, mai mult, slabe şi lipsite de apărare? În afară de a adopta criterii antropologice discriminatorii şi arbitrare, care nu recunosc oricărei fiinţe umane demnitate egală şi drepturi fundamentale, această pretenţie este total nefondată şi arogantă; ea poate fi justificată numai de modele de gândire puternic ideologice, care nu pun persoana umană ca scop ultim şi măsură a vieţii sociale şi deci a reglementării legislative.”
Preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă mai vorbeşte în răspunsul său despre „soluţiile posibile pe care documentul le prospectează pentru a elimina pe cât posibil fenomenul avortului. În acest scop se face referinţă la politicile corespunzătoare de `sănătate sexuală şi reproductivă`, dar mai ales la exigenţa de a face `obligatorie` o educaţie sexuală şi relaţională (modelată după vârsta şi după `genul` subiectului) adresată tinerilor. Oferta unei propuneri educative pe planul sexualităţii şi al relaţionalităţii este fără îndoială o valoare, care constituie de altfel o obligaţie a adulţilor faţă de cei mai tineri, mai ales din partea părinţilor faţă de copiii lor; în acelaşi timp, pentru părinţi această angajare reprezintă şi un drept, care trebuie exercitat în libertate de alegere a valorilor şi a semnificaţiilor care trebuie transmise propriei descendenţe. În schimb, pare foarte dificil de imaginat ce poate să fie societatea în ansamblul său – şcoala? alte structuri? – care desfăşoară acest tip de funcţie educativă, deoarece ar trebui de ales şi în mod inevitabil de impus un model de valoare şi interpretativ, încălcând libertatea de alegere a părinţilor înşişi. Ori să gândim, aşa cum face un pic `naiv` rezoluţia 1607, că e posibil să se dea despre aceste tematici fundamentale simple informaţii `neutre`, fără valori etice, fără puncte de referinţă antropologice.”
„Pe baza statisticilor oficiale şi a convingerilor antropologice total diferite, considerăm că trebuie să repropunem calea angajării pentru o educaţie integrală la valoarea vieţii umane, la iubire şi la afectivitate (care cuprinde şi sexualitatea), mai ales în sarcina părinţilor faţă de copii, ca drum principal şi eficace pentru a îndepărta plaga avortului, oricum ar fi el, legal sau clandestin. Credem şi că întreaga societate, şi îndeosebi cei care au responsabilitatea conducerii ei, trebuie să acţioneze în mod eficace pentru a încerca să înlăture orice dificultate concretă (materială, sanitară, psihologică, economică, socială şi aşa mai departe) care s-o determine pe femeie să recurgă la avort. Concluzând, afirmaţia referitoare la `dreptul de avort` introdusă împotriva logicii prevenirii şi a educaţiei, ar ajunge în orice caz să anuleze dreptul la viaţă al copilului zămislit şi reprezintă o interpretare selectivă şi subiectivă a dreptului însuşi, contrar accepţiunii originale a drepturilor umane în care dreptul la viaţă este originar, fundamental şi preliminar faţă de toate celelalte drepturi ale omului.”
