Diplomaţii Vaticanului trebuie să fie oameni liberi în lăuntrul lor
07.06.2013, Vatican (Catholica) - „Carierismul este o lepră”, a avertizat Papa Francisc care în ziua de joi, 6 iunie 2013, în Vatican, a primit comunitatea Academiei Pontificale Eclesiastice, instituţia în care se formează preoţii ce se pregătesc să facă parte din serviciul diplomatic al Sfântului Scaun. „O mare libertate interioară” trebuie să fie, potrivit Papei Francisc, specificul celui care se pregăteşte să devină un Nunţiu apostolic. De aceea a cerut comunităţii Academiei Pontificale Eclesiastice să trăiască anii de formare cu „implicare, generozitate şi măreţie a inimii”, pentru ca libertatea să prindă formă în lăuntrul fiecăruia: „Ce înseamnă a avea libertate interioară? Înainte de toate înseamnă a fi liberi de proiecte personale: de unele dintre modalităţile concrete în care poate, la un moment dat, v-aţi gândit să trăiţi preoţia voastră; de posibilitatea de a programa viitorul; de perspectiva de a rămâne timp îndelungat într-un loc ‘al vostru’ de acţiune pastorală”.
Libertatea, a adăugat Papa, înseamnă şi a fi departe de mentalitatea timpului nostru, „nu pentru a o uita şi cu atât mai puţin pentru a o nega, ci pentru a vă deschide, în caritate, la înţelegerea diferitelor culturi şi la întâlnirea cu oameni aparţinând unor lumi foarte îndepărtate de a voastră”: „Mai presus de toate, înseamnă a veghea pentru a fi liberi de ambiţii sau ţeluri personale, care pot face mult rău Bisericii, având grijă să puneţi mereu pe primul loc nu realizarea voastră, sau recunoaşterea pe care aţi putea-o primi înlăuntrul şi în afara comunităţii eclesiale, ci binele superior al cauzei Evangheliei şi împlinirea misiunii care vă va fi încredinţată”. Aici Pontiful a adăugat, vorbind liber: „Acest fapt de a fi liberi de ambiţii sau ţeluri personale este foarte important pentru mine. Carierismul este o lepră. Vă rog: fără carierism”.
Sfântul Părinte a indicat apoi necesitatea unei sinteze, a unei integrări a propriei „viziuni asupra Bisericii”, chiar dacă este „legitimă”, „în orizontul privirii lui Petru şi al misiunii sale particulare în slujba comuniunii şi unităţii turmei lui Cristos”. O caritate pastorală care îmbrăţişează lumea întreagă şi care, şi datorită acţiunii reprezentanţelor pontificale, „doreşte să se facă prezentă mai ales în acele locuri, adesea uitate, în care sunt mari nevoile Bisericii şi ale omenirii”: „Pe scurt, slujirea pentru care vă pregătiţi – deoarece voi vă pregătiţi pentru o slujire, nu pentru o profesie – această slujire vă cere să ieşiţi din voi înşivă, să vă detaşaţi de voi înşivă, lucru care se poate realiza doar printr-un intens drum spiritual şi o serioasă unire a vieţii cu misterul iubirii lui Dumnezeu şi cu planul misterios al chemării Sale”. Cu credinţă este aşadar posibil să trăim libertatea faţă de propriile proiecte şi faţă de propria voinţă, „nu ca un motiv de frustrare sau de golire de sine” ci ca „deschidere faţă de darul supraabundent al lui Dumnezeu, care face rodnică preoţia”. O slujire care va putea să pară chiar „exigentă” dar care va permite, a asigurat Papa, „să fiţi şi să respiraţi în inima Bisericii, a catolicităţii ei”. Pentru a fi însă liberi în lăuntrul nostru este necesar să avem „multă grijă de viaţa spirituală”, deoarece „fără rugăciune nu există libertate interioară”.
Papa Francisc a amintit, la 50 de ani de la moartea sa, exemplul Fericitului Ioan al XXIII-lea, care a fost reprezentant pontifical, un mediu în care „a luat formă sfinţenia lui”. Recitind o scriere a Papei Roncalli, Pontiful a evidenţiat faptul că „pentru un eclesiastic, diplomaţia trebuie să fie întotdeauna pătrunsă de spirit pastoral; altfel nu valorează nimic, şi transformă în ridicol o misiune sfântă”. Apoi a adresat o nouă invitaţie viitorilor diplomaţi: „Ascultaţi bine: atunci când în nunţiatură este un secretar sau un nunţiu care nu merge pe calea sfinţeniei şi se lasă atras în atâtea forme, atâtea comportamente ale mondenităţii spirituale, devine ridicol şi toţi râd de el. Vă rog, nu deveniţi ridicoli: sau sfinţi sau întoarceţi-vă în dieceze să fiţi parohi; dar nu fiţi ridicoli în viaţa diplomatică, unde pentru un preot există atâtea pericole pentru viaţa spirituală”. La final, a adresat un gând personalului laic şi surorilor, „bune mame” care însoţesc cu rugăciunea, cu fidelitatea şi cu iubirea întreaga comunitate a Academiei Pontificale Eclesiastice. „Prezenţe ascunse” dar importante pentru a trăi cu seninătate şi implicare propria misiune.
