Interviu cu – în curând preotul – Giurgiu Daniel
02.07.2013, Satu Mare (Catholica) - Sâmbătă, 6 Iulie, de la ora 11:00, în Catedrala romano-catolică din Satu Mare, PS Eugen Schönberger îl va hirotoni pe diaconul Giurgiu Daniel întru preoţie, iar pe seminaristul Barta Barnabás întru diaconat. Biroul de presă al Diecezei de Satu Mare a realizat un interviu cu Giurgiu Daniel, pe care îl redăm în continuare.
– Vă rog să vă prezentaţi pe scurt: unde v-aţi născut, unde aţi urmat studiile, ce aţi spune despre Dvs?
– M-am născut în data de 29 aprilie 1986, în Baia Mare, şcoala primară am absolvit-o în oraşul natal, după care în anul 2001 m-am înscris la Seminarul Teologic Liceal Sf. Iosif din Bacău. După terminarea studiilor la seminarul mic şi obţinerea diplomei de bacalaureat, mi-am continuat calea şi după acordul prealabil al Excelenţei Sale Mons. Eugen Schönberger, Episcop de Satu Mare, am dat admiterea la Institutul Teologic Romano Catolic din Alba Iulia, unde am fost admis ca seminarist al Diecezei de Satu Mare.
După terminarea primilor doi ani de facultate, Episcopul m-a trimis un an în Ungaria, pentru a-mi însuşi şi mai bine cunoştinţele în limba maghiară şi pentru a-mi aprofunda studiile teologice la seminarul Sf. Carol Boromeu din Vác. Aici am avut onoarea să cunosc oameni extraordinari, cu care am împărtăşit multe momente frumoase şi de la care am avut ce învăţa. După încheierea acestui an m-am întors la Alba Iulia pentru a-mi continua studiile, pe care le-am şi absolvit în acest an, obţinând licenţa în Teologie atât din partea Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca, cât şi din partea Universităţii Pontificale Lateran din Roma. Despre mine aş putea zice că Bunul Dumnezeu m-a înzestrat cu o fire calmă, cu răbdare, blândeţe, sociabilitate dar şi cu inteligenţa necesară pentru a acumula cunoştinţele necesare pentru formarea mea.
– Când aţi simţit prima dată chemarea la preoţie?
– Istoria vocaţiei mele mea nu a început cu un eveniment suprafiresc, nu am avut nici viziuni, nici revelaţii personale în care Dumnezeu să mă cheme să devin preot. Pot spune mai degrabă că această vocaţie s-a înfiripat în mine de mic copil, a ajuns să se clarifice din ce în ce mai mult, iar acum să se maturizeze şi să se întărească. Încă de la vârsta de 4 ani am început să ministrez în biserica Sf. Nicolae (Sf. Anton, cum mai este cunoscută) din Baia Mare. Am ajuns să îndrăgesc Biserica şi ministratul, astfel încât mă ceream de la grădiniţă în fiecare zi cu o oră mai repede pentru a mă putea duce la Sf. Liturghie. Atât de atras mă simţeam de viaţa preoţească, încât acasă o cameră am transformat-o în „capelă” unde făceam „Liturghii”, iar vecinele erau ministrante. Îmi plăcea de asemenea foarte mult să particip şi la orele de religie atât la biserică cât şi la şcoală, unde reţineam foarte uşor ceea ce părintele sau profesorii ne învăţau.
– Ce înseamnă pentru Dvs vocaţia preoţească? Ce imagine aveţi despre preoţie?
– Vocaţia de preot pentru mine în primul şi în primul rând înseamnă un mare dar din partea lui Dumnezeu, pentru care nu cred că îi voi putea vreodată mulţumi îndeajuns. Eu văd preotul ca un om între oameni, chemat şi ales dintre oameni dar dedicat lui Dumnezeu. Preotul este acea persoană care e alături de oameni, atât în bucurii cât şi în tristeţi, în momentele sărbătoare dar şi în momentele dificile în care suferinţa îi încearcă. El este acela care poate reaprinde flacăra speranţei şi poate arăta calea spre Dumnezeu. Preotul este slujitorul lui Dumnezeu dar şi al oamenilor şi în această slujire şi dedicare îşi găseşte bucuria. Este acela alături de care poţi descoperi şi trăi bucuria ce provine dintr-un suflet curat. Nu în ultimul rând, preotul este cel care, prin harul lui Dumnezeu, celebrează Sf. Liturgie şi în mâinile căruia pâinea şi vinul se transformă în Trupul şi Sângele lui Cristos, care mai apoi tot din mâinile lui le primim ca hrană atât de necesară sufletului nostru.
– Aţi avut în viaţă un model, o persoană consacrată, care v-a dat un exemplu de urmat cu viaţa lui, cineva care v-a îndrumat, v-a ajutat în descoperirea vocaţiei?
– Bunul Dumnezeu s-a îngrijit şi de acest aspect şi acum pot susţine cu fermitate că El lucrează prin oameni. În perioada în care am început să ministrez, pr. Heinrich Ferenc celebra Sfintele Liturghii în acea biserică. Exemplul său, cât şi modul lui de a vorbi, de a se comporta, harul şi binecuvântarea cu care Dumnezeu l-a înzestrat, au avut un efect pozitiv asupra mea. Pur şi simplu a ştiut să mă facă să îndrăgesc Biserica. Cu părintele Heinrich am ajuns să iau parte duminica şi la cinci Liturghii în diferite locuri. Pot spune că în mare parte este şi meritul lui faptul că am ajuns până aici. Nu pot uita nici de surorile care locuiesc în vecini, alături de care mi-am însuşit multe cunoştinţe de religie dar şi de viaţă. De asemenea atâţia şi atâţia preoţi şi călugăriţe care m-au susţinut şi mă susţin şi acum. Cei care m-au mai susţinut au fost şi credincioşii din comunitatea din care provin cărora simt nevoia să le mulţumesc şi pe această cale.
– Cu ce sentimente vă amintiţi de anii petrecuţi la teologie?
– Anii de seminar îi consider ca pe o perioadă frumoasă şi rodnică din viaţa mea. La seminar am avut ocazia să mă descopăr din ce în ce mai bine, să îmi formez o bază umană şi spirituală, dar şi să îmi dau seama mai bine de darul pe care l-am primit, chemarea la preoţie. Aici am reuşit să aprofundez relaţia personală cu Dumnezeu şi să îmi întăresc vocaţia. Studiile teologice mi-au dat ocazia să pătrund mai adânc în cunoaşterea lui Dumnezeu şi a învăţăturii Bisericii. Admir şi în acest moment devotamentul şi răbdarea profesorilor şi superiorilor seminarului, care mi-au predat şi care m-au îndrumat. De asemenea, prietenia şi colegialitatea seminariştilor a fost pentru mine un factor de bucurie. Mă rog ca Domnul să îi binecuvânteze şi să le conducă viaţa!
– Curând veţi fi hirotonit întru preoţie. Care sunt gândurile, sentimentele legate de marele eveniment?
– Uitându-mă la viaţa mea de până acum nu pot să nu observ intervenţia lui Dumnezeu în ea, nu pot să nu observ providenţa şi iubirea lui Dumnezeu care mă conduce. Pot spune că nu regret de loc faptul că am reuşit să spun da chemării lui Dumnezeu. Ceea ce mă susţine şi mă întăreşte pe această cale este relaţia personală cu Dumnezeu şi rugăciunea, faptul că m-am dăruit Lui, şi încrederea totală în El. Nimic nu este mai frumos decât să poţi simţi acea iubire pură, necondiţionată, pe care Dumnezeu ne-o oferă, să trăieşti în harul Său, să trăieşti prezenţa lui Dumnezeu, care te umple de pace şi te face să radiezi de fericire. Odată ce am gustat din această iubire, care într-adevăr este o forţă interioară extraordinară, simt că nu mai pot da înapoi, simt că am început o viaţă nouă.
Aştept cu înflăcărare clipa în care voi fi hirotonit preot. Însă sunt conştient că nu sunt vrednic de un dar atât de mare din partea lui Dumnezeu, dar mă încredinţez în mâinile Lui, pentru că şi nămolul cu care a fost vindecat orbul, dacă ne amintim de acel episod evanghelic, în aparenţă nu prea are importanţă, dar în mâinile lui Isus poate face minuni. Ceea ce îmi doresc este să fiu un instrument cât mai bun în mâna lui Dumnezeu, prin care El să lucreze în lume, prin care să îşi reverse iubirea ce ne-o poartă.
– Ce aşteptaţi de la preoţie, ce fel de preot visaţi să deveniţi?
– Prin preoţie doresc să pot conduce cât mai mulţi oameni la cunoaşterea lui Dumnezeu şi cât mai multe suflete să se mântuiască. Îi mulţumesc bunului Dumnezeu pentru chemarea la preoţie dar şi pentru faptul că m-a ajutat să ajung până în această clipă. Îi cer în continuare harul şi binecuvântarea pentru a fi un preot cum îşi doreşte El, vreau ca Dumnezeu să lucreze prin mine, să caut împlinirea voinţei Sale şi să rămân fidel.
– După Dvs cum trebuie să fie un preot imaginea lui Cristos între oameni?
– După cum am amintit şi mai sus, văd preotul ca un om între oameni, chemat şi ales dintre oameni, dar dedicat lui Dumnezeu. Preotul este acea persoană care e alături de oameni, mijloceşte pentru ei, aş putea zice că este puntea de legătură între Dumnezeu şi om, la fel cum a fost şi Cristos. Prin slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor, prin exemplul lui de viaţă, de credinţă şi sfinţenie dă mărturie oamenilor din ziua de azi că Dumnezeu există, că vrea binele şi mântuirea tuturor.
