Lumen fidei: opt citate semnificative
10.07.2013, Vatican (Catholica) - Radio Vatican a făcut o selecţie cu opt citate semnificative din prima enciclică a Papei Francisc, Lumen fidei (Lumina credinţei). Amintim că enciclica a fost lansată vineri, 5 iulie, în mai multe limbi de circulaţie internaţională.
1. Din paragraful 4: „Lumina credinţei este unică, deoarece este capabilă să ilumineze fiecare aspect al existenţei umane. O lumină atât de puternică nu poate veni din noi înşine ci dintr-o sursă primordială: într-un cuvânt, trebuie să vină de la Dumnezeu. Credinţa se naşte dintr-o întâlnire cu Dumnezeul cel viu care ne cheamă şi îşi dezvăluie iubirea Sa, o iubire care ne precede şi pe care ne putem baza pentru siguranţă şi pentru a ne construi vieţile. Transformaţi de această iubire, dobândim o viziune nouă, noi ochi pentru a vedea; înţelegem că ea conţine o mare promisiune de împlinire, şi că se deschide în faţa noastră o viziune asupra viitorului”.
2. Din paragraful 16: „În timp ce a ne da viaţa pentru prietenii noştri este cea mai mare dovadă de iubire (cf. Ioan 15,13), Isus şi-a dat viaţa pentru toţi, chiar şi pentru duşmanii Lui, pentru a transforma inimile lor. Aceasta explică de ce evangheliştii au putut vedea ceasul răstignirii lui Cristos ca fiind apogeul privirii credinţei; în acel ceas a strălucit profunzimea şi lărgimea iubirii lui Dumnezeu”.
3. Din paragraful 18: „În multe domenii din vieţile noastre avem încredere în cei care ştiu mai multe decât ştim noi. Avem încredere în arhitectul care ne construieşte casa, în farmacistul care ne dă medicamente pentru vindecare, în avocatul care ne apără în tribunal. Avem nevoie de asemenea de cineva de încredere şi bine informat când vine vorba despre Dumnezeu. Isus, Fiul lui Dumnezeu, este cel care ni-l face cunoscut pe Dumnezeu (cf. Ioan 1,18). Viaţa lui Cristos, modul Lui de a-l cunoaşte pe Tatăl şi de a trăi în totală şi constantă relaţie cu El, deschide căi noi şi îmbietoare pentru experienţa umană”.
4. Din paragraful 25: „În cultura contemporană, tindem adesea să considerăm că singurul adevăr real este acela al tehnologiei: adevărul este ceea ce reuşim să construim şi să măsurăm prin competenţele noastre ştiinţifice, adevărul este ceea ce funcţionează şi ceea ce face viaţa mai uşoară şi mai confortabilă. În zilele noastre acesta apare ca singurul adevăr sigur, singurul adevăr care poate fi împărtăşit, singurul adevăr care poate sluji ca bază de discuţii sau de demersuri comune. Totuşi, la celălalt capăt al balanţei suntem dispuşi să permitem adevărurile subiective ale individului, care constau în fidelitate faţă de cele mai profunde convingeri ale lui, însă aceste adevăruri sunt valide doar pentru acel individ şi nu pot fi propuse celorlalţi în efortul de a sluji binele comun. Dar Adevărul însuşi, adevărul care ar explica pe de-a-ntregul viaţa noastră ca indivizi şi ca societate, este privit cu suspiciune”.
5. Din paragraful 26: „Credinţa transformă persoana întreagă tocmai în măsura în care acesta este deschisă faţă de iubire. Prin acest amestec de credinţă şi iubire ajungem să vedem felul de cunoaştere pe care îl atrage după sine credinţa, puterea ei de a convinge şi abilitatea ei de a lumina paşii noştri. Credinţa cunoaşte pentru că este legată de iubire, deoarece iubirea însăşi aduce iluminare. Înţelegerea credinţei se naşte atunci când primim iubirea imensă a lui Dumnezeu, care ne transformă în lăuntrul nostru şi ne permite să vedem realitatea cu ochi noi”.
6. Din paragraful 46: „Decalogul nu este un set de porunci negative, ci îndrumări concrete pentru a ieşi din deşertul egoismului şi al închiderii în sine, pentru a intra în dialog cu Dumnezeu, pentru a fi îmbrăţişaţi de milostivirea Lui şi apoi a duce această milostivire celorlalţi. Credinţa mărturiseşte astfel iubirea lui Dumnezeu, originea şi susţinătorul a toate, şi se lasă călăuzită de această iubire pentru a merge către deplinătatea comuniunii cu Dumnezeu. Decalogul apare ca fiind calea recunoştinţei, răspunsul iubirii, făcut posibil deoarece în credinţă suntem receptivi la experienţa iubirii transformatoare a lui Dumnezeu faţă de noi”.
7. Din paragraful 52: „Primul cadru în care credinţa iluminează cetatea omului este familia. Mă gândesc în primul rând la uniunea stabilă dintre un bărbat şi o femeie în căsătorie. Această uniune se naşte din iubirea lor, ca semn şi prezenţă a propriei iubiri a lui Dumnezeu, şi ca recunoaştere şi acceptare a valorii diferenţierii sexuale, prin care soţii pot deveni un trup (cf. Geneză 2,24) şi devin capabili să dea naştere unei noi vieţi, o manifestare a bunătăţii şi înţelepciunii Creatorului, a planului Său de iubire”.
8. Din paragraful 57: „Credinţa nu este o lumină care împrăştie întreg întunericul nostru, ci o lampă care călăuzeşte paşii noştri în noapte şi este de ajuns pentru drum. Celor care suferă, Dumnezeu nu le oferă argumente care să explice totul; mai degrabă, răspunsul Său este acela al unei prezenţe care însoţeşte, o istorie a bunătăţii care atinge fiecare poveste despre suferinţă şi deschide o rază de lumină. În Cristos, Dumnezeu însuşi doreşte să meargă pe acest drum împreună cu noi şi să ne ofere privirea Lui, pentru ca să putem vedea lumina din ea. Cristos este cel care, îndurând suferinţe, este ‘începutul şi desăvârşirea credinţei’ (Evrei 12,2)”.
