De ce Papa Ioan al XXIII-lea va fi canonizat fără al doilea miracol
16.07.2013, Roma (Catholica) - Într-un articol pentru Avvenire, publicaţia oficială a Conferinţei Episcopale Italiene, jurnalista Stefania Falasca aminteşte că a fost dorinţa oamenilor ca Papa Ioan al XXIII-lea să fie declarat sfânt imediat (santo subito), aşa după cum mai recent s-a întâmplat şi cu Papa Ioan Paul al II-lea. În cadrul întâlnirilor Conciliului Vatican II, Cardinalul belgian Léon Joseph Suenens, conform notiţelor de jurnal ale teologului Yves Congar, intenţiona să îşi termine un discurs cerând canonizarea imediată a Papei Ioan al XXIII-lea „prin aclamare”. Şi alţi Părinţi ai Conciliului au avut aceeaşi dorinţă.
La 5 iulie a.c., Papa Francisc a promulgat un decret prin care aprobă recunoaşterea celui de-al doilea miracol mijlocit de Papa Ioan Paul al II-lea, dar şi decizia, votată de sesiunea ordinară a Cardinalilor şi Episcopilor, de canonizare a Papei Ioan al XXIII-lea fără un al doilea miracol, o decizie neobişnuită raportat la firul „tradiţional” care duce la momentul canonizării. „Aceasta înseamnă că Bergoglio a aprobat cauza de canonizare a Papei Ioan al XXIII-lea prezentată lui de Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor chiar şi în absenţa unei recunoaşteri oficiale a unui al doilea miracol, cerut în mod obişnuit pentru a proclama pe cineva ca sfânt”, scrie Falasca.
Conform actualului Cod de Drept Canonic, canonizarea urmează doar după aprobarea unui al doilea miracol atribuit mijlocirii candidatului, fie el martir sau fericit. Dar o persoană poate fi proclamată sfânt în baza altor factori şi motivaţii care să înlocuiască miracolul ştiinţific. Nu este vorba deci de o scurtătură, de o simplificare sau de o decizie arbitrară, ci de o cale excepţională care are precedent. „O excepţie de la regulă în istoria recentă a canonizărilor a fost decizia Papei Ioan Paul al II-lea din 2000, de canonizare a martirilor chinezi (Agostino Zhao Rong şi 119 însoţitori). Aceşti martiri au fost beatificaţi după procedurile obişnuite, în diferite momente, fiind pomeniţi în Biserică la 9 iulie. Cauzele lor separate au fost unite de Papa Ioan Paul al II-lea cu un decret. Nu s-a mai cerut demonstrarea unui al doilea miracol şi au fost declaraţi sfinţi la 1 octombrie, în timpul Marelui Jubileu al Anului 2000. Wojtyla a decis astfel pentru că subiecţii câştigaseră ‘fama signorum’ (adică au devenit faimoşi pentru mijlocirea de miracole şi favoruri spirituale) şi pentru că i-au întărit pe oameni în credinţă în perioade de încercări şi dificultăţi.”
Sunt două motive cheie pentru a se trece la canonizarea Papei Ioan al XXIII-lea. În primul rând Vaticanul a permis deja, la cerere, ca în mai multe părţi ale lumii, din Asia până în Americi, să se celebreze sărbătoarea Papei Ioan al XXIII-lea – în mod obişnuit, un Fericit este sărbătorit doar în Dieceza unde a trăit, şi doar când e declarat Sfânt ziua lui de pomenire poate fi inclusă în orice calendar, din orice parte a lumii. Apoi Papa cel Bun a devenit tot mai faimos pentru semnele şi miracolele pe care credincioşii i le atribuie, încă din ziua beatificării lui, 3 septembrie 2000. „După beatificare au început să apară din toate părţile lumii, adesea însoţite de documentaţie medicală, rapoarte despre haruri şi favoruri obţinute prin mijlocirea sa. Aproximativ 20 de rapoarte sunt cu adevărat interesante”, scrie Falasca. Al doilea motiv este cererea făcută de Părinţii Conciliului Vatican II, imediat după moartea Papei Ioan al XXIII-lea, ca acesta să fie canonizat imediat. „Nici un alt candidat nu mai poate invoca o situaţie similară: să aibă un cult liturgic răspândit deja în Biserica Universală şi să îi fie cerută canonizarea de către un Conciliu. Acestea sunt deci principalele motive pentru care Papa Francisc şi-a dat acordul pentru canonizarea Papei Ioan al XXIII-lea.”
Falasca mai spune că la cincizeci de ani după moartea Papei Roncalli, putem acum să privim figura lui fără „emoţiile şi manevrele momentului şi să pătrundem în profunzime viaţa şi acţiunea lui. Acest lucru ne-a condus la o cunoaştere sigură şi profundă a patrimoniului scrierilor şi al operei sale, făcând să reiasă în manieră luminoasă sfinţenia lui.”
