Ziua tinerilor AC din zona Bacău
21.04.2008, Bacău (Catholica) - Tinerii Acţiunii Catolice din zona Bacău au iniţiat, după modelul ACC, o zi a tinerilor la nivel zonal,aflăm de pe Ercis.ro. Aceasta a avut loc în ziua de 12 aprilie 2008, în parohia Fundu Răcăciuni şi a avut tema „Martori ai învierii lui Cristos”. Scopul acestei activităţi a fost să ofere cât mai multor tineri oportunitatea de a se pregăti şi de a trăi mai intens Ziua Tineretului la nivel diecezan, ce va avea loc la Bacău Centru pe 4 mai 2008.
La această sărbătoare zonală au participat peste 350 de tineri din 15 parohii: Mărgineni, Baraţi, Oituz, Oneşti, Valea Mare, Valea Seacă, Gioseni, Pustiana, Răcăciuni, Valea Mică, „Fericitul Ieremia” Bacău, „Sfânta Cruce” Bacău, Faraoani, Bijghir şi Bacău Centru. Programul zilei a fost următorul: 9.00: Primirea participanţilor; 10.00: Moment de rugăciune; 10.30: Repetiţie pentru sfânta Liturghie; 11.00: Sfânta Liturghie; 12.30: Masa din pacheţele proprii; 13.30-16.00: Programul cultural; 16.00-16.30: Plecarea participanţilor.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de pr. Felix Roca, asistentul spiritual general al Acţiuni Catolice, şi pr. Marius Sabău, asistentul sectorului tineri pentru zona Bacău, alături de alţi 19 preoţi. Din partea oficialităţilor locale a participat primarul Ichim Vasile. Au fost prezenţi, de asemenea, reprezentanţi ai Consiliului Diecezan al AC. După Sfânta Liturghie participanţii au servit prânzul din pacheţelele proprii sau din alte bucate alese, pregătite de comunitatea locală din Fundu Răcăciuni. La ora 13.30 a început programul cultural. Au avut reprezentări pe scenă parohiile: Fundu Răcăciuni, Valea Seacă, Valea Mare, Faraoani, iar ziua a fost încheiată de către parohia Bacău Centru, care a susţinut un mic program muzical. Programul zilei s-a încheiat la ora 16.30, când tinerii s-au îndreptat spre casă, cu promisiunea că în data de 4 mai, la Bacău, se vor aduna din nou în numele lui Cristos.
