Deschiderea anului şcolar la Catedrala Sf. Iosif
16.09.2013, Bucureşti (Catholica) - „Şcoala începe cu dreptul, atunci când primul pas făcut de elevi, părinţi şi profesori înseamnă rugăciune, rugăciune împreună”, a afirmat Preasfinţitul Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, în cadrul Sfintei Liturghii solemne prezidată luni, 16 septembrie 2013, în Catedrala romano-catolică Sf. Iosif, din Bucureşti, cu ocazia deschiderii noului an şcolar. La Sfânta Liturghie au concelebrat preoţii profesori la Colegiul romano-catolic Sf. Iosif, din Bucureşti, pr. Ioan Ciobanu, parohul Catedralei, şi preotul greco-catolic Valeriu Median. La celebrare au luat parte numeroşi elevi, însoţiţi de părinţi şi profesori.
„Şcoala presupune efort, un efort susţinut, poate să ne rezerve şi surprize – uneori foarte plăcute, alteori mai puţin plăcute -, sau poate să ne aducă momente de nelinişte.” „Dar obişnuiţi-vă”, i-a îndemnat Episcopul pe elevii prezenţi în Catedrală, „să aşezaţi întotdeauna totul în mâna lui Dumnezeu şi rugaţi-l să vă însoţească pe acest drum, în această etapă importantă a vieţii voastre”. „Porniţi în acest nou an şcolar cu dreptul, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu”, le-a mai spus PS Cornel, mulţumindu-le totodată profesorilor pentru eforturile pe care le fac pentru educarea copiilor şi adolescenţilor încredinţaţi lor.
Colegiul romano-catolic Sf. Iosif, din Bucureşti, aşa cum a arătat directoarea sr. Rodica Miron la sfârşitul Sfintei Liturghii, îşi redeschide porţile pentru al 21-lea an consecutiv cu peste 900 de elevi înscrişi în 34 de clase, împărţite de la clasa 0 până la cursul postliceal sanitar. Colegiul Sf. Iosif este o instituţie şcolară căutată de părinţi pentru copiii lor, după cum a arătat sora directoare: „În acest an, datorită afluenţei copiilor a trebuit să facem trei clase 0 în loc de două, cum era prevăzut în proiectul de plan, cu câte 28 de elevi la clasă şi nu cu 25 cum ar fi fost normal”. De altfel, Colegiul romano-catolic Sf. Iosif, din Bucureşti, a avut în ultimii ani rezultate bune, cu o rată a promovabilităţii la examenul de bacalaureat de cca 90%, unii dintre elevi obţinând medii de 10 la diferite discipline. (Cristina Grigore pentru ARCB.ro)
