Papa Francisc: să învăţăm de la Maria că Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată
22.09.2013, Cagliari (Catholica) - Întâlnirea centrală a vizitei Papei Francisc în Sardinia, din ziua de duminică, 22 septembrie 2013, a fost aceea cu cei peste o sută de mii de credincioşi veniţi din întreaga insulă la Sanctuarul Fecioarei de Bonaria, patroana Sardiniei, pentru celebrarea euharistică. Papa a sosit cu un jeep alb însoţit de-a lungul întregului parcurs de o mulţime entuziastă. După ce a salutat autorităţile civile locale, în interiorul Bazilicii a salutat bolnavii prezenţi. În predica de la Liturghie, Pontiful a spus că „Maria ne învaţă că Dumnezeu nu ne abandonează, poate să facă lucruri mari şi cu slăbiciunea noastră”.
Credincioşii care au umplut piaţa din faţa Sanctuarului l-au primi cu căldură pe Papa Francisc. Altarul a fost amplasat pe esplanadă, oferind o privelişte până la mare. În predica sa, Pontiful a explicat cele trei motive care l-au dus acolo, primul fiind acela de „a împărtăşi cu voi bucurii şi speranţe, trude şi activităţi, idealuri şi aspiraţii din insula voastră şi pentru a vă întări în credinţă”. În faţa dificultăţilor care nu lipsesc pe aceste pământuri, a recomandat: „Este necesară colaborarea leală a tuturor, cu angajarea responsabililor instituţiilor – şi Biserica – pentru a asigura persoanelor şi familiilor drepturile fundamentale şi a face să crească o societate mai fraternă şi solidară. A asigura dreptul la muncă, dreptul de a duce pâine acasă, pâine câştigată cu munca! Vă sunt aproape, vă amintesc în rugăciune şi vă încurajez să perseveraţi în mărturia valorilor umane şi creştine atât de profund înrădăcinate în credinţa şi în istoria acestui teritoriu şi a populaţiei. Menţineţi mereu aprinsă lumina speranţei!”
„A mă pune împreună cu voi la picioarele Preasfintei Fecioare Maria care ni-l dăruieşte pe Fiul său” a fost al doilea motiv al vizitei. „Astăzi, noi toţi, reuniţi aici, dorim să-i mulţumim Mariei pentru că este mereu aproape de noi, dorim să-i reînnoim încrederea noastră şi iubirea noastră. Prima lectură pe care am ascultat-o ne-o arată pe Maria în rugăciune, în Cenacol, împreună cu apostolii. Maria se roagă, se roagă împreună cu comunitatea discipolilor şi ne învaţă să avem încredere deplină în Dumnezeu, în milostivirea Sa. Aceasta este puterea rugăciunii! Să nu încetăm să batem la uşa lui Dumnezeu”. De asemenea, a subliniat Pontiful, pornind de la pasajul evanghelic, în care Isus o priveşte pe Mama Sa şi îl încredinţează ei pe apostolul Ioan, „Maria ne învaţă că Dumnezeu nu ne abandonează, poate să facă lucruri mari şi cu slăbiciunea noastră. Să avem încredere în El! Să batem la uşa inimii Sale!”
În fine, al treilea motiv: „astăzi am venit în mijlocul vostru, ba chiar am venit cu toţii împreună pentru a întâlni privirea Mariei”. „Avem nevoie de privirea sa duioasă, de privirea sa maternă care ne cunoaşte mai bine decât oricine altcineva, de privirea sa plină de compasiune şi de grijă. Marie, astăzi dorim să-ţi spunem: Mamă, dă-ne privirea ta! Privirea ta ne duce la Dumnezeu, privirea ta este un dar al Tatălui bun, care ne aşteaptă la orice cotitură a drumului nostru, este un dar al lui Isus Cristos pe cruce, care ia asupra Sa suferinţele noastre, trudele noastre, păcatul nostru”.
Maria ne invită să fim fraţi, a spus apoi Papa Francisc, deoarece pe drumul nostru „nu suntem singuri, suntem mulţi, suntem un popor, şi privirea Preasfintei Fecioare Maria ne ajută să ne privim între noi în mod fratern… Să nu ne fie frică să ieşim şi să-i privim pe fraţii şi surorile noastre cu privirea Preasfintei Fecioare Maria; ea ne invită să fim adevăraţi fraţi. Şi să nu permitem între noi şi privirea ei să se interpună ceva sau cineva. Mamă, dăruieşte-ne privirea ta! Nimeni să nu ne-o ascundă! Inima noastră de fii să ştie s-o apere de atâţia vorbăreţi care promit iluzii; de cei care au o privire avidă de viaţă uşoară, de promisiuni care nu se pot îndeplini. Să nu ne fure privirea Mariei, care este plină de duioşie, care ne dă forţă, care ne face solidari între noi”.
La finalul Liturghiei, în faţa statuii Fecioarei aşezate lângă altar, Papa a rostit actul de consacrare a tuturor la Fecioara de Bonaria. Înainte de recitarea rugăciunii Angelus, a dorit să salute şi să mulţumească cu afecţiune Episcopilor din Sardinia şi tuturor celor care au colaborat la organizarea vizitei sale. A amintit faptul că sâmbătă, la Bergamo, a fost proclamat Fericit Tommaso Acerbis da Olera, frate capucin, care a trăit între secolele XVI şi XVII. „Să aducem mulţumire pentru această mărturie de umilinţă şi de iubire pentru Cristos!” După Liturghie, Pontiful a mers cu maşina la Seminarul Pontifical Regional, unde a luat masa cu Episcopii din Sardinia.
