Papa Francisc: Biserica să se despoaie de mondenitatea spirituală care ucide sufletele
04.10.2013, Assisi (Catholica) - Să ne despuiem de mondenitatea spirituală care ucide sufletele, persoanele şi Biserica, a fost îndemnul adresat de Papa Francisc în dimineaţa zilei de vineri, 4 octombrie 2013, în Camera despuierii de la sediul Arhiepiscopiei de Assisi, loc care evocă gestul impresionant al despuierii Sf. Francisc, loc pe care nici un Papă nu l-a mai vizitat până acum. Pontiful, vorbindu-le săracilor asistaţi de organizaţia Caritas locală, a amintit tragedia de la Lampedusa, subliniind că este o zi de doliu. Arhiepiscopul de Assisi, Mons. Domenico Sorrentino, în salutul său iniţial, a subliniat importanţa acestui eveniment: „Bine aţi venit în această Cameră a despuierii. Sunteţi primul Papă care vizitează acest loc! Aici a avut loc gestul tulburător al despuierii tânărului Francisc: a renunţat la tot pentru a poseda totul, punându-se, asemenea lui Cristos, de partea celor umili şi săraci”.
Papa Francisc, având în faţa sa săracii asistaţi zilnic de Caritas, a decis să lase la o parte textul pregătit pentru discurs şi să vorbească liber. A mărturisit, surâzând, că este conştient de aşteptarea mare din partea mijloacelor de comunicare în masă cu privire la ceea ce urma să spună într-un loc atât de simbolic: „În aceste zile, în ziare, în mijloacele de comunicare, se făceau fantezii. ‘Papa va merge să despoaie Biserica, acolo!’ ‘De ce anume va despuia Biserica?’ ‘Va despuia hainele Episcopilor, ale Cardinalilor; se va despuia pe sine însuşi’. Aceasta este o ocazie bună pentru a face o invitaţie Bisericii să se despoaie. Dar Biserica suntem cu toţii! Toţi! De la primul botezat, toţi suntem Biserică şi toţi trebuie să mergem pe drumul lui Isus, care a parcurs un drum de despuiere, El însuşi… Şi dacă noi dorim să fim creştini, nu există un alt drum. Dar nu putem face un creştinism mai uman, spun unii, fără cruce, fără Isus, fără despuiere? În acest mod vom deveni creştini de patiserie, ca nişte prăjituri frumoase, ca nişte dulciuri frumoase… Foarte frumos, dar nu creştini cu adevărat!”
„De ce anume va trebui să se despoaie Biserica?”, a pus Pontiful întrebarea. „Trebuie să se despoaie astăzi de un pericol foarte grav, care ameninţă orice persoană în Biserică, pe toţi: pericolul mondenităţii. Creştinul nu poate convieţui cu spiritul lumii. Mondenitatea care ne duce la vanitate, la prepotenţă, la orgoliu. Şi acesta este un idol, nu este Dumnezeu”. „Când se vorbeşte în mass-media despre Biserică, se crede că Biserica sunt preoţii, surorile, Episcopii, Cardinalii şi Papa. Dar Biserica suntem noi toţi, aşa cum am spus. Şi noi toţi trebuie să ne despuiem de această mondenitate: spiritul contrar spiritului fericilor, spiritul contrar spiritului lui Isus. Mondenitatea ne face rău. Este atât de trist a găsi un creştin lumesc, sigur – după el – de acea siguranţă pe care i-o dă credinţa şi sigur de siguranţa pe care i-o dă lumea. Nu se poate lucra în cele două părţi. Biserica – noi toţi – trebuie să se despoaie de mondenitate, care duce la vanitate, la orgoliu, care este idolatrie”.
Papa a amintit că Isus însuşi a spus: „Nu se poate sluji la doi stăpâni: ori îl slujeşti pe Dumnezeu, ori slujeşti banii”. În bani, a explicat Pontiful, „era tot acest spirit lumesc; bani, vanitate, orgoliu, acel drum… Isus a devenit servitor pentru noi şi spiritul lumii nu are loc aici”. „Astăzi”, s-a adresat el direct celor prezenţi în sală, „sunt aici cu voi. Mulţi dintre voi aţi fost despuiaţi de această lume sălbatică, această lume care nu dă de muncă, această lume care nu ajută; căreia nu-i pasă dacă sunt copii care mor de foame în lume; nu contează dacă atâtea familii nu au de mâncare, nu au demnitatea de a duce pâine acasă; nu contează că atâta lume trebuie să fugă de sclavie, de foame şi să fugă căutând libertatea”. „Aceste lucruri le face spiritul lumii”, a denunţat Papa, continuând cu putere: „Este chiar ridicol ca un creştin – un creştin adevărat – un preot, o soră, un Episcop, un Cardinal, un Papă să dorească să meargă pe drumul acestei mondenităţi, care este o atitudine ucigaşă. Mondenitatea spirituală ucide! Ucide sufletul! Ucide persoanele! Ucide Biserica!”
„Atunci când Francisc, aici, a făcut acel gest de a se despuia, era un băiat tânăr, nu avea forţa pentru acest lucru. A fost puterea lui Dumnezeu care l-a determinat să facă aceasta, puterea lui Dumnezeu care dorea să ne amintească ceea ce ne spunea Isus despre spiritul lumii, ceea ce Isus s-a rugat Tatălui, pentru ca Tatăl să ne salveze de spiritul lumii. Astăzi, aici, să cerem harul pentru toţi creştinii. Ca Domnul să ne dea nouă tuturor curajul de a ne despuia, dar nu de 20 de lire, să ne despuiem de spiritul lumii, care este lepra, este cancerul societăţii! Este cancerul Revelaţiei lui Dumnezeu! Spiritul lumii este duşmanul lui Isus! Îi cer Domnului să ne dea nouă tuturor acest har de a ne despuia”.
În discursul pe care îl pregătise dinainte, dar pe care nu l-a mai citit, Sfântul Părinte a subliniat că alegerea lui Francisc de a fi sărac „nu este o alegere sociologică, ideologică, este alegerea de a fi ca Isus, de a-l imita pe El, de a-l urma până la capăt…. Despuierea Sfântului Francisc ne spune pur şi simplu ceea ce învaţă Evanghelia: a-l urma pe Isus înseamnă a-l pune pe primul loc, a ne despuia de multele lucruri pe care le avem şi care sufocă inima noastră, a renunţa la noi înşine, a lua crucea şi a o purta cu Isus. A ne despuia de eul orgolios şi a ne dezlipi de dorinţa de avere, de bani, care este un idol care posedă”.
Pe lângă despuierea de mondenitatea spirituală, Papa a îndemnat Biserica să se despoaie „de orice acţiune care nu este pentru Dumnezeu, nu este a lui Dumnezeu; de frica de a deschide porţile şi de a ieşi în întâmpinarea tuturor, în special a celor mai săraci, nevoiaşi, îndepărtaţi, fără să aştepte; desigur, nu pentru a se pierde în naufragiul lumii, ci pentru a duce cu curaj lumina lui Cristos, lumina Evangheliei, chiar şi în întuneric, unde nu se vede, unde se poate întâmpla să se împiedice; să se despoaie de liniştea aparentă pe care o dau structurile, desigur necesare şi importante, dar care nu trebuie să întunece niciodată singura adevărata forţă pe care o poartă în sine: aceea a lui Dumnezeu. El este forţa noastră! Să se despoaie de ceea ce nu este esenţial, pentru că referinţa este Cristos; Biserica este a lui Cristos! Atâţia paşi, mai ales în aceste decenii, au fost făcuţi. Să continuăm pe acest drum care este cel al lui Cristos, cel al sfinţilor”.
