Maria, model pentru Biserică în a conduce la Isus
23.10.2013, Vatican (Catholica) - Maria ca model al Bisericii, „în ordinea credinţei, iubirii şi unirii perfecte cu Cristos”, conform definiţiei oferite de Conciliul Vatican II, a fost tema catehezei Papei Francisc de la audienţa generală de astăzi din Piaţa San Pietro, la care au participat peste nouăzeci de mii de persoane.
Maria este model de credinţă nu doar ca fata evreică ce a aşteptat răscumpărarea poporului ei, ci şi pentru „da”-ul spus la Buna Vestire, când Dumnezeu i-a revelat planurile Sale. „Din acel moment credinţa Mariei primeşte o lumină nouă: se concentrează asupra lui Isus. […] Credinţa Mariei este împlinirea credinţei lui Israel, în ea este chiar concentrat întregul drum, întreaga cale a acelui popor care aştepta răscumpărarea, şi în acest sens este modelul credinţei Bisericii, care are drept centru pe Cristos, întrupare a iubirii infinite a lui Dumnezeu.” A subliniat apoi că Maria şi-a trăit credinţa „în simplitatea miilor de ocupaţii şi griji zilnice ale oricărei mame […]. Tocmai această existenţă normală a Sfintei Fecioare a fost terenul unde s-a desfăşurat un raport singular şi un dialog profund între ea şi Dumnezeu, între ea şi Fiul ei. […] Maria a trăit mereu cufundată în misterul Dumnezeului făcut om, ca prima şi perfecta discipolă a Sa, meditând toate în inima ei la lumina Duhului Sfânt, pentru a înţelege şi a pune în practică toată voinţa lui Dumnezeu.”
Pentru a explica cum este Maria model de caritate, Papa s-a folosit de episodul cu vizita la Elisabeta. „Vizitând-o, Fecioara Maria nu i-a dus numai un ajutor material, şi pe acesta, ci l-a dus pe Isus, care deja trăia în sânul ei. A-l duce pe Isus în casa aceea însemna a duce bucuria, bucuria deplină […] care vine de la Isus şi de la Duhul Sfânt şi se exprimă în caritatea gratuită, în împărtăşire, în ajutor, în înţelegere. Sfânta Fecioară vrea să ne aducă şi nouă, nouă tuturor, marele dar care este Isus; şi cu El ne aduce iubirea Sa, pacea Sa, bucuria Sa. Astfel, Biserica este ca Maria: Biserica nu este un magazin, nu este o agenţie umanitară, Biserica nu este un ONG, Biserica este trimisă să îl ducă tuturor pe Cristos şi Evanghelia Sa. […] Dacă, să presupunem, s-ar întâmpla cândva ca Biserica să nu îl ducă pe Isus, atunci ar fi o Biserică moartă! Biserica trebuie să ducă cu ea caritatea lui Isus, iubirea lui Isus, caritatea lui Isus.”
Maria este şi model de unire cu Cristos. „Viaţa Sfintei Fecioare a fost viaţa unei femei din poporul ei: Maria se ruga, muncea, mergea la sinagogă… Însă fiecare acţiune era făcută mereu în unire perfectă cu Isus. Această unire ajunge la apogeu pe Calvar: aici Maria se uneşte cu Fiul în martiriul inimii şi în oferirea vieţii Tatălui pentru mântuirea omenirii. Sfânta Fecioară şi-a însuşit durerea Fiului şi a acceptat împreună cu El voinţa Tatălui, în acea ascultare care aduce rod, care dăruieşte adevărata victorie asupra răului şi asupra morţii. Este foarte frumoasă această realitate pe care ne-o învaţă Maria: să fim mereu uniţi cu Isus. Putem să ne întrebăm: ne amintim de Isus numai atunci când ceva nu merge şi avem nevoie de ceva, sau raportul nostru este unul constant, o prietenie profundă, chiar şi atunci când este vorba de a-l urma pe calea crucii? Să îi cerem Domnului ca să ne dăruiască harul Său, puterea Sa, pentru ca în viaţa noastră şi în viaţa fiecărei comunităţi ecleziale să se reflecte modelul Mariei, Mama Bisericii. Aşa să fie!”
