Papa Francisc: Familiile care se roagă împreună sunt puternice
29.10.2013, Vatican (Catholica) - Sute de mii de persoane au participat la Liturghia din Piaţa San Pietro prezidată de Papa Francisc în cadrul Zilei Familiei, cu ocazia Anului Credinţei. În predică, Sfântul Părinte a subliniat faptul că lecturile celei de-a 30-a duminici din timpul ordinar „ne invită să medităm asupra câtorva caracteristici fundamentale ale familiei creştine”. Prima este familia care se roagă. „Textul din Evanghelie scoate în evidenţă două moduri de rugăciune, unul fals – cel al fariseului – şi celălalt autentic – cel al vameşului. Fariseul întrupează o atitudine care nu exprimă aducerea de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale şi pentru milostivirea Sa, ci mai degrabă satisfacţie de sine”. Dimpotrivă, rugăciunea vameşului „este umilă, sobră, pătrunsă de conştiinţa propriei nevrednicii, a propriilor mizerii: acest om într-adevăr recunoaşte că are nevoie de iertarea lui Dumnezeu, de milostivirea lui Dumnezeu. Rugăciunea vameşului este rugăciunea celui sărac, este rugăciunea plăcută lui Dumnezeu care, aşa cum spune prima lectură, ‚ajunge până la nori’ (Sir 35,20), în timp ce rugăciunea fariseului este îngreunată de balastul vanităţii.”
În lumina acestui Cuvânt, Papa a întrebat familiile dacă se roagă împreună, şi a arătat cum trebuie să se roage: „ca vameşul, este clar: cu umilinţă, în faţa lui Dumnezeu. Fiecare cu umilinţă se lasă privit de Domnul şi cere bunătatea Sa, ca să vină la noi. Însă, în familie, cum se face? Pentru că se pare că rugăciunea este un lucru personal, şi apoi nu există niciodată un moment potrivit, liniştit, în familie… Da, este adevărat, însă este şi problemă de umilinţă, de a recunoaşte că avem nevoie de Dumnezeu, ca vameşul! Şi toate familiile au nevoie de Dumnezeu: toţi, toţi! Avem nevoie de ajutorul Său, de puterea Sa, de binecuvântarea Sa, de milostivirea Sa, de iertarea Sa. Şi este nevoie de simplitate: pentru a ne ruga în familie, este nevoie de simplitate! A ne ruga împreună Tatăl nostru, în jurul mesei, nu este un lucru extraordinar: este uşor. Şi a ne ruga împreună Rozariul, în familie, este foarte frumos, dă atâta putere! Şi chiar şi a ne ruga unul pentru altul: soţul pentru soţie, soţia pentru soţ, amândoi pentru copii, copiii pentru părinţi, pentru bunici… A ne ruga unul pentru altul. Aceasta înseamnă a ne ruga în familie şi aceasta face puternică familia: rugăciunea”.
Pornind de la lectura a doua, Papa a vorbit despre familia păstrează credinţa. „Apostolul Paul, la apusul vieţii sale, face un bilanţ fundamental şi spune: ‚Am păstrat credinţa’ (2Tim 4,7). Dar cum a păstrat-o? Nu într-un seif! Nu a ascuns-o sub pământ, ca acel servitor puţin leneş. Sfântul Paul aseamănă viaţa sa cu o bătălie şi cu o alergare. A păstrat credinţa pentru că nu s-a limitat să o apere, ci a vestit-o, a iradiat-o, a dus-o departe… Sfântul Paul a păstrat credinţa pentru că, aşa cum a primit-o, a dăruit-o, mergând în periferii, fără a se baricada pe poziţii defensive. Şi aici, putem întreba: în ce mod noi, în familie, păstrăm credinţa noastră? O ţinem pentru noi, în familia noastră, ca un bun privat, ca un cont în bancă, sau ştim să o împărtăşim cu mărturia, cu primirea, cu deschiderea spre alţii? Cu toţii ştim că familiile, în special cele tinere, sunt adesea ‚pe fugă’, foarte ocupate; însă vă gândiţi vreodată că această ‚alergare’ poate să fie şi alergarea credinţei? Familiile creştine sunt familii misionare.”
Papa a abordat un ultim aspect: familia care trăieşte bucuria. „Care este motivul acestei bucurii? Este acesta: Domnul este aproape, ascultă strigătul celor umili şi-i eliberează de rău. Scria aceasta tot Sf. Paul: ‚Bucuraţi-vă mereu… Domnul este aproape!'”. Sfântul Părinte a pus o nouă întrebare: „Cum merge bucuria acasă la tine? Cum merge bucuria în familia ta? Dragi familii, voi ştiţi bine aceasta: bucuria adevărată care se gustă în familie nu este ceva superficial, nu vine din lucruri, din circumstanţele favorabile. Bucuria adevărată vine dintr-o armonie profundă între persoane, pe care cu toţii o simt în inimă şi care ne face să simţim frumuseţea de a fi împreună, de a ne susţine reciproc pe drumul vieţii. Însă la baza acestui sentiment de bucurie profundă este prezenţa lui Dumnezeu, prezenţa lui Dumnezeu în familie, este iubirea Sa primitoare, milostivă, respectuoasă faţă de toţi… Dacă lipseşte iubirea lui Dumnezeu, şi familia pierde armonia, prevalează individualismele şi se stinge bucuria. În schimb familia care trăieşte bucuria credinţei o comunică în mod spontan, este sare a pământului şi lumină a lumii, este drojdie pentru toată societatea.”
