Papa Francisc: Doar iubirea lui Cristos ne schimbă cu adevărat viaţa
31.10.2013, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a celebrat în dimineaţa zilei de joi, 31 octombrie 2013, Sfânta Liturghie în Bazilica Vaticanului, la altarul unde se află mormântul Fericitului Ioan Paul al II-lea. La celebrarea euharistică au fost prezenţi peste o sută de preoţi şi mai mulţi credincioşi. În predică, Pontiful a comentat lecturile zilei, Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Romani, în care apostolul neamurilor vorbeşte despre iubirea sa pentru Cristos (cap. 8), şi fragmentul din Evanghelia după Sfântul Luca, în care Isus plânge cetatea Ierusalimului care nu a înţeles că este iubită de El, citim pe situl Radio Vatican.
„Cine, aşadar, ne va despărţi de dragostea lui Cristos?” Pontiful a pornit de la Apostolul Paul şi de la certitudinea „că Domnul i-a schimbat viaţa”, că a devenit centrul vieţii sale şi că nimic, „nici persecuţiile, nici bolile, nici trădările”, nimic din toate câte i s-ar fi putut întâmpla nu l-ar fi putut separa de iubirea lui Cristos: „Iubirea lui Cristos era chiar centrul vieţii sale, punctul de referinţă. Fără iubirea lui Cristos, fără a o trăi, a o recunoaşte, a ne hrăni din ea, nu putem fi creştini: creştinul este cel care se simte privit de către Domnul cu privirea aceea atât de frumoasă; este cel care se simte iubit de către Domnul până la sfârşit. Creştinul simte… simte că viaţa i-a fost salvată de sângele lui Cristos, iar acest sentiment vine din iubire, din acest legământ de iubire”.
Pontiful s-a oprit apoi asupra imaginii „tristeţii lui Isus când priveşte Ierusalimul”, care nu i-a înţeles iubirea pe care o compară cu a cloştii ce-şi strânge puii sub aripile ei: „Nu a înţeles duioşia lui Dumnezeu exprimată prin acea imagine atât de frumoasă, folosită de Isus. A nu înţelege iubirea lui Dumnezeu este exact contrariul a ceea ce simte Apostolul Paul, care se simte iubit de Dumnezeu în mod concret, nu printr-o iubire abstractă ce s-ar putea exprima spunând: ‘Da, Dumnezeu mă iubeşte, ne iubeşte, dar este ceva abstract care nu mă afectează, astfel încât îmi aranjez viaţa cum pot’. În acest caz nu există fidelitate, după cum spunea cu tristeţe Isus despre cetatea Ierusalimului care nu este fidelă, nu s-a lăsat iubită, căci s-a încredinţat idolilor care-i promiteau totul, îi spuneau că-i vor da totul pentru ca apoi să o abandoneze”.
Episcopul Romei a îndemnat la reflecţie asupra acestor două imagini: „cea a lui Paul, care rămâne fidel până la sfârşit iubirii lui Isus”, în această iubire aflând forţa de a merge mai departe şi de a suporta totul şi, pe de altă parte, Ierusalimul cu infidelitatea sa, care nu acceptă iubirea lui Cristos, ba şi mai rău „trăieşte această iubire doar pe jumătate: puţin da, puţin nu, după împrejurări”. „Să privim fidelitatea lui Paul şi infidelitatea Ierusalimului şi – în centru – să-l privim pe Isus, inima Sa care ne iubeşte atât de mult. Ce putem face? Întrebarea este: eu semăn mai mult cu Paul sau cu Ierusalimul? Iubirea mea faţă de Dumnezeu este atât de puternică precum cea a lui Paul sau inima mea este o inimă călduţă, precum cea a Ierusalimului? Doamne, prin mijlocirea Fericitului Ioan Paul al II-lea, ajută-ne să răspundem la aceste întrebări. Aşa să fie!”
