Preluarea bisericii greco-catolice din Ramna după 65 de ani
06.11.2013, Lugoj (Catholica) - Ziua de marţi, 5 noiembrie 2013, a însemnat pentru comunitatea greco-catolică din Ramna un eveniment deosebit: preluarea bisericii parohiale după 65 de ani. Parohia Ramna a fost înfiinţată în anul 1864, prin întoarcerea la unire a celei mai mari părţi a comunei, împreună cu trei preoţi şi un învăţător, care au adus cu sine trei sesiuni parohiale: biserica şi două jugăre de pământ. Primul paroh al acestei comunităţi a fost pr. Ioan Popescu (1864-1869). Actuala biserică a fost edificată în anul 1894 şi are hramul Învierea Domnului. La anul 1903, în parohia Ramna existau 930 de credincioşi greco-catolici, aflăm de pe BRU.ro.
Biserica greco-catolică din Ramna a fost confiscată de statul comunist ateu în 1948 şi dată în folosinţă Bisericii Ortodoxe Române. După 1990, comunitatea greco-catolică din Ramna a fost reactivată, însă greco-catolicii nu au fost lăsaţi să slujească în biserica pe care au avut-o. Între timp, datorită purtării de grijă a Episcopului Alexandru Mesian, s-a hotărât reactivarea acestei comunităţi prin amenajarea casei parohiale şi a unei capele, care a fost sfinţită în ziua de 31 octombrie 2010. Cu această ocazie, Preasfinţitul Alexandru l-a numit în această parohie pe pr. Vasile Chindriş. Casa parohială a fost retrocedată de statul român.
Deoarece dialogul cu fraţii ortodocşi nu a dus la nici un rezultat, deşi comunitatea ortodoxă are o biserică în localitate, comunitatea greco-catolică a hotărât să se adreseze justiţiei pentru a-şi câştiga dreptul să intre în biserica de care a fost deposedată în 1948. Procesul a fost câştigat de partea greco-catolică mai întâi la Tribunalul Caraş-Severin iar apoi, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, la Curtea de Apel Timişoara. Astfel, la data de 5 noiembrie, într-o atmosferă frăţească, partea ortodoxă a predat biserica părţii greco-catolice în stare bună şi fără incidente.
După semnarea unui proces verbal între cele două părţi, Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, i-a îndemnat pe credincioşi să aibă o atitudine de reconciliere faţă de fraţii lor şi să-i primească în biserică dacă unii dintre ei doresc să se reîntoarcă. „Trebuie de acum înainte numai să ne bucurăm şi să dovedim că suntem mai buni şi numai aşa dovedim dacă iertăm, după învăţătura Domnului nostru Isus Cristos”. S-au tras clopotele şi s-a rostit o rugăciune de mulţumire. Bucuria a continuat cu o agapă la grădiniţa de lângă biserică. Prima Sfântă Liturghie în biserica nou retrocedată a fost celebrată în după masa aceleiaşi zile, de la orele 17.



