Rabinul Romei explică pauza cerută în dialogul interreligios
09.04.2008, Roma (Catholica) - Şef Rabinul Romei a explicat că apelul său pentru o pauză în dialogul dintre catolici şi evrei este motivat de problema convertirii – readusă în atenţie de modificarea recentă a rugăciunii din Vinerea Mare din liturgia tradiţională – o problemă ce nu încape în discuţie din perspectiva iudaică.
„În momentul în care l-am recunoaşte pe Isus Cristos nu am mai fi iudei”, a spus Rabinul Riccardo di Segni într-un interviu acordat publicaţiei italiene lunare 30 Giorni. „Nu există spaţiu de discuţie pe aceste teme, deoarece în mod inevitabil aceasta ar sfârşit în ceva inutil, cel puţin din punctul nostru de vedere.” Rabinul Romei a spus că dialogul catolico-evreiesc a avut sens atunci când s-a vorbit despre probleme publice în care ambele credinţe au aceeaşi poziţie, precum dorinţa ca în lume să fie pace sau lupta împotriva sărăciei. Dar când vine vorba de aspecte ce ţin de însăşi identitatea religioasă, dialogul îşi pierde raţiunea.
Rabinul Di Segni a subliniat pentru 30 Giorni că nu doreşte suspendarea relaţiilor oficiale cu catolicii şi nici aprofundarea conflictului. „Cerem doar o pauză de reflecţie”, a susţinut el, explicând că o pauză poate ajuta ambele părţi să îşi definească obiectivele pe care speră să le atingă prin dialogul interreligios. Rabinul a continuat spunând că recunoaşte eforturile Bisericii Catolice pentru încurajarea prieteniei cu iudaismul. La nivel practic, a susţinut el, nu este îngrijorat că din partea catolicilor ar apărea eforturi de convertire a evreilor, „deoarece realitatea ne arată că Biserica de astăzi, aşa după cum oamenii ştiu bine, nu mai vine să îţi bată la uşă”.
