Anul celor doi Papi lasă un semn de neşters asupra Anului Credinţei
18.11.2013, Vatican (Catholica) - Scopul Anului Credinţei, care se încheie pe 24 noiembrie, a fost de a-i educa pe credincioşii catolici privitor la învăţăturile de bază ale Bisericii, întărirea credinţei lor şi încurajarea lor în a-şi împărtăşi credinţa cu ceilalţi. Dacă a reuşit, spun organizatorii, meritul nu este atât al proiectelor şi evenimentelor speciale, cât al tranziţiei papale ce s-a întâmplat de-a lungul lui. „Alegerea Papei Francisc a dat o nouă vizibilitate învăţăturilor de bază ale lui Isus Cristos, adică ceea ce în ultimă instanţă a dorit să atingă Anul Credinţei”, a spus Mons. Paul Tighe, secretar al Consiliului Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale, pentru CNS.
Atât Papa Benedict al XVI-lea, care l-a deschis în octombrie 2012, cât şi Papa Francisc, au dedicat discursuri în Anul Credinţei pentru a explica Crezul, privind la provocările culturale moderne ale credinţei, recunoscând credinţa ca un dar, şi îndemnându-i pe catolici să proclame iubirea lui Dumnezeu şi să vestească Evanghelia. Dar un Papă diferit a însemnat o personalitate diferită şi un stil diferit, chiar dacă învăţătura şi predicarea au fost pe aceleaşi teme. În plus, un nou Papă aduce mai mulţi vizitatori la Vatican, dat fiind că mulţi catolici sunt nerăbdători să îşi întâlnească noul păstor. La opt luni după alegerea Papei Francisc pe 13 martie, numărul vizitatorilor în Vatican continuă să fie mai mare decât în mod normal, ceea ce mulţi atribuie relaţiei sale simple şi directe cu mulţimile, şi în special cu copiii şi bolnavii.
La 13 noiembrie erau deja înregistraţi peste 8 milioane de catolici care au venit la Roma şi s-au înregistrat oficial ca pelerini pentru Anul Credinţei la centrul de lângă Bazilica San Pietro. Dar pr. Francesco Spinelli, oficial al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, consideră că numărul real al participanţilor la evenimentele Anului Credinţei este mult, mult mai mare, „deoarece majoritatea vin fără să se înregistreze”. Papa Francisc va încheia Anul Credinţei cu o Liturghie pe 24 noiembrie, în sărbătoarea lui Cristos Rege. În seara dinainte, va prezida Ritul Acceptării, o ceremonie scurtă prin care un grup de adulţi vor deveni catecumeni, în pregătire pentru Botezul lor. De asemenea va face publică exortaţia apostolică despre noua evanghelizare, care cu siguranţă va sublinia încă o dată că Cristos nu doar bate la uşa inimilor pentru a intra, ci bate şi la uşile bisericilor cerându-le să îl lase să iasă în lume.
La audienţa generală din 16 octombrie, Papa a întrebat mulţimile: „Suntem misionari prin cuvintele noastre şi în special prin viaţa noastră creştină, prin mărturia noastră? Sau suntem creştini închişi în inimile şi în bisericile noastre: creştini de sacristie?” Arhiepiscopul Jose Octavio Ruiz Arenas, secretar al Consiliului pentru Noua Evanghelizare, a spus pentru CNS că Papa Benedict a propus Anul Credinţei „pentru a da un puternic impuls noii evanghelizări” şi pentru a-i ajuta pe catolici „să recunoască bucuria care vine din marele dar al credinţei” şi din a şti că Dumnezeu ne iubeşte atât de mult încât şi-a trimis Fiul să ne salveze. Alegerea Papei Francisc în Anul Credinţei poate fi văzută ca „providenţială”, a spus prelatul. „Personalitatea Papei Francisc, apropierea sa, folosirea unui limbaj simplu şi profund, dorinţa sa de a merge şi a întâlni oamenii, a captivat inimile oamenilor.”
„Duhul Sfânt ştie ce face”, a glumit Arhiepiscopul Ruiz. „A dorit să se asigure că în Anul Credinţei numeroşi oameni care sunt departe de Biserică vor auzi invitaţia de a răspunde Domnului”, iar din ceea ce Episcopi şi preoţi din lumea întreagă spun, se pare că a funcţionat, a continuat el. Ambii Papi au insistat că a fi un creştin autentic nu se reduce la o viaţă de rugăciune privată; trebuie să fie evident în modul în care persoana interacţionează cu ceilalţi şi cu lumea. Cu o lună înainte să se retragă, Papa Benedict spunea că a crede în Dumnezeu „ne face vestitori ai unor valori ce nu coincid mereu cu moda şi cu opiniile momentului. Ne cere să adoptăm criterii şi să ne asumăm forme de comportament ce nu fac parte din mentalitatea comună.”
Papa Francisc, în luna aprilie, a spus: „A fi creştini nu înseamnă doar a asculta nişte porunci, ci înseamnă a fi în Cristos, a gândi ca El, a acţiona ca El, a iubi ca El; înseamnă a-l lăsa să preia vieţile noastre şi a le schimba, a le transforma şi a le elibera de întunericul răului şi păcatului. Este o slujire preţioasă pe care trebuie să o dăm lumii acesteia, care prea adesea nu mai reuşeşte să îşi ridice privirea spre înălţimi, spre Dumnezeu.” Cei doi Papi au adus stiluri diferite asupra Anului Credinţei, dar după Arhiepiscopul Ruiz este „doar o ipoteză” ideea că Papa Benedict s-ar fi folosit de celebrarea pro-life din iunie ca să denunţe avortul, sau de celebrarea familiei din octombrie ca să denunţe „căsătoriile” homosexuale. „Magisteriul Papei Benedict nu s-a concentrat doar pe aceste idei”, a spus prelatul, iar Pontiful emerit a dorit Anul Credinţei să fie o exprimare „a bucuriei şi a fericirii”, şi nu o serie de proteste.
Mons. Tighe a subliniat că „una dintre reuşitele speciale ale Papei Benedict a fost aceea de a arăta – cu puternice argumente filosofice şi teologice – legitimitatea pretenţiei credinţei de a ocupa un loc în dezbaterea publică. Într-un mod mai simplu şi mai pastoral, Papa Francisc aduce aproape literalmente credinţa în spaţiul public, în special prin media. Vedem în reţelele sociale o dorinţă uriaşă din partea oamenilor de a împărtăşi cuvintele şi acţiunile lui.”
