Reuniune CCEE în Malta privitoare la migranţi şi refugiaţi
02.12.2013, Roma (Catholica) - Provocările şi perspectivele pastoraţiei migranţilor şi refugiaţilor, cooperarea dintre Conferinţele Episcopale, schimbul de experienţe şi dificultăţile cu care se confruntă directorii naţionali, politicile privind migrarea şi problema integrării imigranţilor, vor fi principalele subiecte de discuţie la întâlnirea de la La Valletta, Malta, din perioada 2-4 decembrie. Întâlnirea este organizată de Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE), şi va include Episcopii şi directorii naţionali din Conferinţele Episcopale responsabili cu pastoraţia migranţilor şi refugiaţilor.
În comunicatul publicat de Comisia Caritas in Veritate a CCEE, condusă de Cardinalul Josip Bozanić, Arhiepiscop de Zagreb, se spune că întâlnirea va avea ca temă „Pastoraţia migranţilor şi refugiaţilor: între integrare şi includere”. Primul punct în program este o vizită la Hal Safi, în sudul Maltei, la un centru pentru azilanţi. „Întâlnirea va avea loc la La Velletta, Malta, la invitaţia Arhiepiscopului Paul Cremona şi se va bucura de participarea a numeroşi experţi şi protagonişti din pastoraţia migranţilor şi itineranţilor”, se spune în comunicat, „inclusiv din conducerea Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor: preşedintele, Cardinalul Antonio Maria Vegliò, şi subsecretarul, Mons. Gabriele Ferdinando Bentoglio. În timpul întâlnirii vor fi intervenţii susţinute de Emmanuel Mallia, ministrul maltez pentru afacerile interne şi securitatea naţională; Helena Dalli, ministru pentru dialogul social şi libertăţile civile; ambasadorul José Angelo Oropeza Rojas, director IOM; şi Nunţiul Apostolic pentru Malta şi Libia, Mons. Aldo Cavalli.”
„Dorim să repetăm că pastoraţia migranţilor nu este auxiliară, ci mai degrabă o prioritate pentru Biserică şi are influenţă asupra întregii vieţi sociale. De fapt contribuţia Bisericii, care conduce la coeziune socială şi la integrarea armonioasă a străinilor, este enormă şi trebuie apreciată. Biserica este angajată în redescoperirea ospitalităţii, în lumina credinţei în Isus Cristos”, a declarat Mons. Duarte da Cunha, secretar general al CCEE. Mâine, 3 decembrie, este prevăzută o conferinţă de presă la Centrul de reculegere „Muntele Sf. Iosif”. Vor vorbi Cardinalul Antonio Maria Vegliò, Cardinalul Josip Bozanic, pr. Alfred Vella şi Mons. Duarte da Cunha. La finalul întâlnirii va exista şi un comunicat despre cele discutate.
