Veghe de Rusalii la Bucureşti
02.06.2009, Bucureşti (Catholica) - Pe 30 mai 2009, în ajunul sărbătorii Coborârii Duhului Sfânt, peste o sută de tineri, persoane consacrate şi credincioşi din Bucureşti s-au întâlnit la parohia Sfântul Anton (Colentina), pentru o Veghe de Rusalii, aflăm de pe ARCB.ro. Celebrarea a început cu Sfânta Liturghie prezidată de Episcopul auxiliar de Bucureşti, PS Cornel Damian, care a adresat un îndemn la rugăciune pentru tinerii prezenţi, dar mai ales pentru cei care nu au ajuns, participarea fiind destul de redusă.
Din cauza ploii, Veghea de Rusalii s-a desfăşurat în biserică, şi nu în aer liber aşa cum era programată. În curtea bisericii trebuia să fie aprins un foc, simbolul principal al acestei ore de rugăciune, care a fost înlocuit cu lumânarea pascală de la care şapte tineri au aprins câte o lumânare, simbolizând darurile Duhului Sfânt. După ce s-au stins luminile din biserică, pentru câteva momente locul a fost cufundat în întuneric, luminându-se din nou când toţi participanţii au aprins lumânările. Timp de o oră tinerii s-au recules în tăcere şi rugăciune, dar au şi cântat în cinstea Duhului Sfânt. După Veghe, participanţii au fost invitaţi la o agapă frăţească de parohul comunităţii gazdă, pr. Liviu Bălăşcuţi.



