Drumul spre Emaus este drumul fiecărui creştin
06.04.2008, Vatican (Catholica) - În Biserica Catolică de rit apusean astăzi a fost celebrată a III-a Duminică după Paşte, în care s-a citit pasajul Luca 24,13-35, despre drumul spre Emaus a doi ucenici, care îl întâlnesc pe Isus fără să îl recunoască la început. Ca în fiecare duminică, Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit cu pelerinii din Piaţa San Pietro, rugându-se împreună cu ei antifonul marian pascal „Regina coeli, laetare – Bucură-te, Regină a cerului”. Înainte de rugăciune Pontiful a rostit un scurt discurs, pe care îl prezentăm în continuare în traducerea redacţiei Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
Evanghelia acestei duminici – a treia a Paştelui – este celebra povestire numită a ucenicilor de la Emaus. Se povesteşte despre doi discipoli ai lui Cristos care, în ziua de după sâmbătă, adică a treia de la moartea Sa, trişti şi abătuţi, au lăsat Ierusalimul îndreptându-se spre un sat situat la mică distanţă, numit Emaus. De-a lungul drumului li s-a alăturat Isus înviat, dar ei nu l-au recunoscut. Văzându-i descurajaţi, El le-a explicat, pe baza Scripturilor, că Mesia trebuia să sufere şi să moară pentru a intra în slava Sa. Intrat apoi cu ei în casă, s-a aşezat la masă, a binecuvântat pâinea şi a frânt-o, şi în acel moment ei l-au recunoscut, dar El s-a făcut nevăzut ochilor lor, lăsându-i plini de uimire în faţa acele pâini frânte, nou semn al prezenţei Sale. Şi îndată cei doi s-au întors la Ierusalim şi au povestit cele întâmplate celorlalţi ucenici.
Localitatea Emaus nu a fost identificată cu certitudine. Există diferite ipoteze, iar acest fapt nu e lipsit de o semnificaţie, deoarece lasă să ne gândim că Emaus reprezintă în realitate orice loc: drumul care conduce acolo este drumul fiecărui creştin, mai mult, al fiecărui om. Pe drumurile noastre Isus înviat se face tovarăş de călătorie, pentru a reaprinde în inimile noastre căldura credinţei şi speranţei şi pentru a frânge pâinea vieţii veşnice. În discuţia ucenicilor cu călătorul necunoscut impresionează expresia pe care evanghelistul Luca o pune pe buzele unuia dintre ei: `Noi speram…` (24,21). Acest verb la trecut spune tot: am crezut, am urmat, am sperat…, dar de-acum totul s-a sfârşit. Chiar şi Isus din Nazaret, care se dovedise profet puternic prin faptele şi cuvintele sale, a dat greş, iar noi am rămas dezamăgiţi. Această dramă a ucenicilor de la Emaus apare ca o oglindă a situaţiei multor creştini din timpul nostru. Pare că speranţa credinţei a eşuat. Credinţa însăşi intră în criză din cauza unor experienţe negative care fac să ne simţim abandonaţi de către Domnul. Dar acest drum spre Emaus, pe care umblăm, poate deveni calea unei purificări şi maturizări a credinţei noastre în Dumnezeu. Şi noi putem intra în conversaţie cu Isus ascultând Cuvântul Său. Şi astăzi, frânge pâinea pentru noi şi se dăruieşte pe Sine ca pâine a noastră. Astfel întâlnirea cu Cristos Înviat, care este posibilă şi azi, ne dă o credinţă mai profundă şi autentică, să spunem aşa, călită prin focul evenimentului pascal; o credinţă robustă întrucât se nutreşte nu din idei omeneşti, ci din Cuvântul lui Dumnezeu şi din prezenţa Sa reală în Euharistie.
Acest minunat text evanghelic conţine deja structura Sfintei Liturghii: în prima parte ascultarea Cuvântului prin Sfintele Scripturi; în cea de-a doua, Liturgia Euharistică şi Împărtăşania cu Cristos prezent în Sacramentul Trupului şi Sângelui său. Hrănindu-se la această dublă masă, Biserica se edifică fără încetare şi se reînnoieşte zi de zi în credinţă, în speranţă şi în iubire. Prin mijlocirea Preasfintei Maria, să ne rugăm ca fiecare creştin şi fiecare comunitate, retrăind experienţa ucenicilor de la Emaus, să redescopere harul întâlnirii transformatoare cu Cristos înviat.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
