Papa Francisc: Tăcerea păzeşte misterul
20.12.2013, Vatican (Catholica) - Doar tăcerea poate păzi misterul călătoriei pe care o persoană o face cu Dumnezeu, a spus Papa Francisc la predica de la Liturghia de vineri dimineaţă din Casa Santa Marta. Fie ca Domnul, a adăugat Pontiful, să ne dea „harul de a iubi tăcerea”, care trebuie ferită de orice publicitate, citim în sinteza publicată de Radio Vatican. În istoria mântuirii, nici larma şi nici zgomotele, ci umbrele şi tăcerea sunt locurile în care Dumnezeu alege să se reveleze omenirii.
Predica Papei a fost inspirată de Buna Vestire, redată în lectura evanghelică de astăzi, în special de pasajul în care îngerul îi spune Mariei că puterea Celui Preaînalt o va „umbri”. Umbra, care are aproape aceeaşi calitate cu norul cu care Dumnezeu îi apăra pe evrei în deşert. „Domnul are mereu grijă de mister şi ascunde misterul. Nu face publicitate misterului. Un mister care îşi face publicitate nu este creştin; nu este misterul lui Dumnezeu – este un mister fals! Şi aceasta s-a întâmplat cu Fecioara Maria, când l-a primit pe Fiul: misterul maternităţii ei feciorelnice este ascuns. Este ascuns în întreaga ei viaţă! Iar ea ştia. Această umbră a lui Dumnezeu în vieţile noastre ne ajută să ne descoperim propriul nostru mister: misterul întâlnirii noastre cu Domnul, misterul călătoriei vieţii noastre cu Domnul.”
„Fiecare dintre noi”, a afirmat Papa, „cunoaşte cât de misterios lucrează Domnul în inimile noastre, în sufletele noastre”. Şi ce este „norul, puterea, calea prin care Duhul Sfânt acoperă misterul nostru?” „Acest nor din noi, din vieţile noastre este numit tăcere: tăcerea este norul care acoperă misterul relaţiei noastre cu Domnul, al sfinţeniei noastre şi al păcatelor noastre. Acest mister pe care noi nu îl putem explica. Dar când nu există linişte în vieţile noastre, misterul se pierde, pleacă. Păziţi misterul cu tăcerea! Acesta este norul, aceasta este puterea lui Dumnezeu pentru noi, aceasta este tăria Duhului Sfânt.” Mama lui Isus a fost icoana perfectă a tăcerii. Papa a spus că se gândeşte „de câte ori ea a rămas tăcută şi de câte ori nu a spus ceea ce simţea pentru a păzi misterul relaţiei ei cu Fiul”, până la cea mai dureroasă tăcere, tăcerea „de la picioarele crucii”.
Acolo, la cruce, „Evanghelia nu ne spune nimic: dacă ea a spus vreun cuvânt sau nu. […] A fost tăcută, dar în inima ei câte lucruri i-a spus Domnului! ‘Tu, în acea zi, mi-ai spus că El va fi măreţ, mi-ai spus că îi vei da tronul lui David, al strămoşilor lui, că va domni pe veci şi acum uite-l aici!’ Fecioara era umană! Şi poate chiar a simţit dorinţa să spună: ‘Minciuni! Am fost înşelată!’ […] Dar ea, cu tăcerea ei, a ascuns misterul pe care nu îl înţelegea şi cu această tăcere a permis misterului să crească şi să înflorească în speranţă.” Pontiful a încheiat spunând: „Fie ca Domnul să ne dea nouă tuturor harul de a iubi tăcerea, de a o căuta şi de a avea o inimă păzită de norul tăcerii”.
