Concerte de Crăciun în Domul „Sf. Gheorghe” din Timişoara
21.12.2013, Timişoara (Catholica) - Timpul Adventului constituie la Timişoara un minunat prilej pentru ca bisericile romano-catolice din această urbe să organizeze împreună cu diverse alte instituţii, sau chiar singure, o serie întreagă de concerte de Crăciun. În mod cert fiecare biserică parohială din oraşul de pe Bega a găzduit câteva concerte în aceste zile premergătoare Naşterii Domnului. Seria concertelor dedicate întrupării Mântuitorului a debutat în bisericile romano-catolice din Timişoara cu un concert extraordinar organizat de parohia Timişoara II Fabric şi de Consulatul General al Republicii Italia la Timişoara la data de 7 decembrie 2013, cu începere de la orele 20.00. Momentul a fost susţinut de o serie de muzicieni timişoreni şi de studenţii profesorului Enrico Canata, reuniţi în deja cunoscuta „Camerata Strumentale – Timişoara” şi în corul „Excelsior”, în biserica Sf. Fecioară Maria („Millenium”) din cartierul Fabric.
Seria a continuat în biserica parohială Timişoara III Elisabetin, pentru a ajunge în data de 13 decembrie, la orele 19.00 şi în biserica „Sf. Cruce” a Călugărilor Piarişti din Timişoara, unde a concertat corul „Exultate”, într-un moment muzical de excepţie susţinut de comunitatea catolică din această biserică şi de firma „Mattig Expert Swiss Partners”. Un alt concert de colinde, susţinut de această dată de corala „Memorial” a „Asociaţiei Memorialul Revoluţiei Timişoara 16-22 decembrie 1989”, a avut loc în data de 15 decembrie 2013, în Domul „Sf. Gheorghe” (Catedrala Romano-Catolică din Timişoara), cu sprijinul Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, în memoria eroilor căzuţi în oraşul de pe Bega în sângerosul Decembrie 1989. În Domul „Sf. Gheorghe”, concertul de Crăciun, cel mai îndelung aşteptat, a avut loc la data de 18 decembrie. An de an, Consulatul Republicii Federale a Germaniei şi Episcopia Romano-Catolică pregătesc, drept cadou dedicat timişorenilor, înaintea sărbătorii Naşterii Domnului, un concert instrumental-coral, festiv de Advent şi Crăciun.
Anul acesta, în cadrul celei de-a cincisprezecea ediţii a acestei manifestări, domcapelmaistrul Catedralei romano-catolice, prof. univ. dr. Walter Kindl, împreună cu coriştii şi instrumentiştii din cadrul Filarmonicii Banatul, de la Facultatea de Muzică din Timişoara cu corul de copii al claselor V-VIII din cadrul Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu”, cu organistul Domului, dl. Robert Bajkai-Fabian, cu doamna Silviana Cîrdu şi solistul Daniel Zah au pregătit „Te Deum”-ul de Walter Kindl, piesă care a mai fost audiată în acest spaţiu sacru timişorean şi acum un deceniu. În deschiderea concertului, Excelenţa Sa consul Rolf Maruhn a adresat un călduros salut PS Martin Roos, co-iniţiatorul concertului, PS Böcskei László, Episcop de Oradea, sosit la Timişoara pentru această tradiţională manifestare, PS Alexandru Mesian, Episcop român unit, greco-catolic de Lugoj, o constantă prezenţă, an de an, la acest important concert, reprezentanţilor autorităţilor locale judeţene, prezenţi la concert, sponsorilor, precum şi numeroşilor membri ai vieţii intelectuale şi culturale a Timişoarei.
În încheiere, Excelenţa Sa, Martin Roos, Episcop de Timişoara, a susţinut o scurtă meditaţie, în limbile germană şi română, la sărbătoarea Naşterii Domnului, iar după o rugăciune concluzivă, rostită în trei limbi, a împărţit celor prezenţi binecuvântarea sa. Înaintea încheierii concertului, în tradiţia formată în decursul celor treisprezece ediţii, întreaga asistenţă împreună cu orchestra şi corul au cântat binecunoscutele colinde germane şi româneşti „Stille Nacht, heilige Nacht” (Franz Josef Gruber şi Josef Mohr), „O ce veste minunată” şi „O du fröhliche”., Domnul Robert Bajkai-Fabian, organistul Domului, a asigurat, atât în deschiderea concertului, cât şi în încheiere, un preludiu, respectiv un postludiu la renumita orgă Wegenstein a catedralei catolice timişorene.
Un concert de Crăciun intitulat „I heard the bells on Christmas Day” completat în mod fericit şi de o scenetă legată de tema Naşterii Mântuitorului a avut loc şi în biserica parohială „Sfânta Ecaterina de Alexandria” din cartierul Timişoara I Cetate în data de 19 decembrie. Protagoniştii momentului artistic au fost elevii Liceului „Nikolaus Lenau” din Timişoara. O altă manifestare muzicală de suflet este, an de an, concertul de Crăciun organizat de corul „Exultate” al Domului. Dirijat de organistul Robert Bajkai-Fabian şi format în mare parte din tineri şi adulţi inimoşi, corul „Exultate” a susţinut în data de 20 decembrie 2013, la orele 19.30, un concert jubiliar, deosebit de frumos şi bogat în ceea ce priveşte varietatea şi dificultatea pieselor interpretate. În program au stat nu mai puţin de 20 de piese, interpretate în limbile română, germană, maghiară, latină, spaniolă, engleză şi italiană. Concertul a avut un caracter coral-instrumental deosebit de reuşit. Acompaniamentul la pian a fost asigurat de către doamna profesoară Simona Musteţiu. Concertul a avut un caracter jubiliar, mai ales că în acest an corul de tineri, „Exultate”, al Domului, a împlinit frumoasa vârstă de 10 ani.
Un alt concert de colinde şi cântece de Crăciun a avut loc în Domul din Timişoara, tot vineri, 20 decembrie 2013, cu începere de la orele 18.30, fiind organizat, în cadrul Oficiului Diecezan de Muzică Sacră. Coriştii au fost nimeni alţii decât corul de copii al Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara, cor dirijat de prof. Maria Gyuris şi acompaniat de prof. Mariana Sânmărtinean. (text: Claudiu Calin; foto: Walter Konschitzky)



