Agendele şi calendarele pe 2014 pentru Android
07.01.2014, România (Catholica) - Începând de anul trecut, Catholica.ro, în parteneriat cu Editurile Presa Bună şi Viaţa Creştină, oferă agendele şi calendarele liturgice pentru telefoanele şi tabletele cu Android. La început de an aplicaţiile, patru la număr, gratuite toate, au fost actualizate pentru 2014 în baza informaţiilor primite de la editurile amintite.
Aplicaţiile tip calendar permit celor ce şi le instalează să aibă mereu la îndemână ceea ce popular este numit „calendarul de perete”. Astfel, cine doreşte să ştie dacă astăzi e zi de sărbătoare, când cade Paştele, dacă e zi de post sau ce sfinţi sunt sărbătoriţi, poate afla rapid din aplicaţia care din prima pagină aşteaptă cu 12 butoane pentru cele 12 luni. Aplicaţiile agendă oferă în plus faţă de calendar lecturile liturgice ale zilei. Astfel, credincioşii care nu pot ajunge zilnic la Liturghie pot cel puţin să citească lecturile.
Pentru cei care nu folosesc telefoane sau tablete cu sisteme Android, o soluţie online este să viziteze adresa Mobile.Catholica.ro. Aplicaţiile pentru Android se găsesc în Google Play căutând „Calendar romano-catolic”, „Agenda romano-catolică”, şi similar pentru aplicaţiile greco-catolice. Sau de pe pagina de developer Catholica.ro.
